X 

biserica

Cum sînt oficiate slujbele religioase pe timp de epidemie de coronavirus
29 mar. 2020,, 14:12  
Cum sînt oficiate slujbele religioase pe timp de epidemie de coronavirusÎncepînd cu săptămîna aceasta, bisericile Episcopiei Edineț și Briceni oficiază slujbe fără prezența enoriașilor. Decizia a fost luată la Episcopie în contextul riscului de infecție cu noul tip de coronavirus, scrie tv8. De asememenea, credincioșii din cadrul acestei Episcopii pot fi împărtășiți la domiciliu,
Pînzari spune dacă armata ar putea interveni în biserici
25 mar. 2020,, 08:00  
Pînzari spune dacă armata ar putea interveni în bisericiNoul ministru al Apării, Alexandru Pînzari, admite că militari Armatei Naționale ar putea interveni inclusiv în biserici, acolo unde zeci de oameni se adună în zilele de sărbătoare, pentru a participa la oficierea slujbelor, punîndu-și în pericol sănătatea. Pînzari a spus la „Puterea a Patra” de la N4 că o de
Slujbele religioase se vor desfășura în aer liber cu respectarea distanței
20 mar. 2020,, 11:19  
Slujbele religioase se vor desfășura în aer liber, cu respectarea distanțeiSlujbele de duminică vor avea loc în curțile bisericilor, în aer liber, și doar respectînd distanța socială, se arată într-un comunicat de presă. Hotărîrea a fost luată în unanimitate cu Episcopii Markel și Nicodim, care au spus că vor conlucra cu conducerea țării, pentru a contribui la combaterea pandemiei c
Bolea despre anularea activității bisericilor Legea este pentru toți
18 mar. 2020,, 10:14  
Bolea, despre anularea activității bisericilor: Legea este pentru toți!„Legea este lege pentru toți” - afirmă deputații Ruxanda Glavan și Vasile Bolea și se referă la faptul că mai multe biserici din țară refuză să îndeplinească cerințele autorităților care prevăd sistarea activităților pana în data de 1 aprilie curent. „Legea se răsfrînge pe întreg teritoriul Republicii Moldova
Slujbele vor fi organizate în ograda bisericilor
17 mar. 2020,, 08:30  
Slujbele vor fi organizate în ograda bisericilorDeși Republica Moldova este la un pas de a intra în stare de urgență, Mitropolia Moldovei rămîne pe poziții și nu renunță la slujbele bisericești. Totuși, a anunțat că două slujbe vor avea loc afară, în curtea locașurilor. Mitropolia Moldovei susține că, în urma consultărilor cu membrii Comisiei naționale de
La Biserica Sfîntul Dumitru din Chişinău preoţii au împărţit măşti enoriaşilor
14 mar. 2020,, 14:44  
La Biserica Sfîntul Dumitru din Chişinău preoţii au împărţit măşti enoriaşilorÎn Biserica Sfîntul Dumitru din Chişinău au fost luate toate măsurile de prevenire a infecţiei COVID-19 , asigură preotul Pavel Borsevschi. „Pe noi nu ne-au informat, în nici un fel, despre interzicerea slujbei, decît că avem voie să slujim, dar să ţinem cont de toate măsurile de protecţie”, a declarat preotu
Secretarul Mitropoliei Astăzi slujbe religioase au loc
14 mar. 2020,, 11:59  
Secretarul Mitropoliei: Astăzi slujbe religioase au loc Chiar dacă autoritățile au impus restricții pentru slujbele religioase, enoriașii au mers astăzi la biserici. În legătură cu declaraţia premierului Ion Chicu, care a spus că participarea la activitățile cu caracter religios va fi interzisă pentru două săptămîni, secretarul Mitropoliei Chișinăului și a Într
Preotul Octavian Moșin Dacă simţiți simptome de gripă şi răceală stați acasă
12 mar. 2020,, 16:00  
Preotul Octavian Moșin: "Dacă simţiți simptome de gripă şi răceală, stați acasă"Octavian Moșin, parohul Bisericii ”Întîmpinarea Domnului” a Universităţii de Stat din Moldova, a vorbit, în cadrul emisiuni despre măsurile de protecţie împotriva coronavirusului în Biserici. Preotul relatează că, pentru a menţine igiena în lăcaş, au fost angaajate suplimentar cîteva persoane, au fost procura
Directorul ANSP recomandă creștinilor să evite participarea la slujbele bisericești
10 mar. 2020,, 09:43  
Directorul ANSP recomandă creștinilor să evite participarea la slujbele bisericeștiDirectorul Agenției Naționale pentru Sănătate Publică, Nicolae Furtună, recomandă creștinilor să evite participarea la slujbele bisericești. „Haideți să ne rugăm acasă”, a îndemnat acesta cetățenii Republicii Moldova. „Participarea la manifestările în masă sporesc riscul de a contracta virusul. Eu sînt crești
Dodon a mers la biserică
1 mar. 2020,, 12:00  
Dodon a mers la bisericăÎn Duminica Iertării, șeful statului a participat la sfînta și Dumnezeiasca Liturghie, oficiată de ÎPS Mitropolit Vladimir, la Mănăstirea Sfîntul Mare Mucenic Teodor Tiron din Chișinău, cunoscută ca Mănăstirea Ciuflea. Într-o postare pe Facebook, Dodon menționează că s-a rugat pentru pace, liniște sufletească
Recomandările Mitropoliei Moldovei în contextul coronavirusului
29 feb. 2020,, 03:30  
Recomandările Mitropoliei Moldovei în contextul coronavirusuluiBiserica Ortodoxă din Moldova a venit cu o reacție oficială în contextul pericolului de îmbolnăvire cu coronavirus. Mitropolia îi îndeamnă pe moldoveni să respecte îndemnurile și recomandările Ministerului Sănătății în ceea ce privește igiena și sănătatea publică. De asemenea, Biserica îi îndeamnă pe oamen
Cum ar fi arătat biserica de pe teritoriul grădiniței nr 150 FOTO
20 feb. 2020,, 17:14  
Cum ar fi arătat biserica de pe teritoriul grădiniței nr. 150 (FOTO)Lăcaș sfînt cu un teren de joacă modern și o terasă destinată activităților copiilor. Așa ar fi arătat biserica care a început a fi construită acum circa doi ani pe teritoriul grădiniței nr. 150 din sectorul Rîșcani al capitalei. Potrivit reprezentanților Mitropoliei Moldovei, edificiul s-ar fi construit în
Un nou proces penal în cazul bisericii construite pe teritoriul grădiniței
17 feb. 2020,, 16:53  
Un nou proces penal în cazul bisericii construite pe teritoriul grădinițeiDosar penal deschis în cazul construcției bisericii pe teritoriul grădiniței nr. 150 din capitală. Anunțul a fost făcut de viceprimarul Victor Chironda, care a declarat, la ședința primăriei, că toți cei vinovați vor fi trași la răspundere conform legii. Asta după ce ieri, 16 februarie, reprezentanții asociaț
Incident la biserica de pe teritoriul grădiniței Martor Dumnezeu nu bate cu bățul
10 feb. 2020,, 16:58  
Incident la biserica de pe teritoriul grădiniței. Martor: Dumnezeu nu bate cu bățulPe rețelele de socializare au fost publicate cîteva fotografii în care se vede cum din cauza vîntului un copac a căzut peste construcția care se înalță pe teritoriul grădiniței nr. 150 din Chișinău. „Dumnezeu nu bate cu bățul”, scrie internautul care a postat imaginile. Această grădiniță de aproape doi ani es
Creștinii ortodocși serbează Ajunul Bobotezei În biserici se face Agheasma Mare
18 ian. 2020,, 10:01  
Creștinii ortodocși serbează Ajunul Bobotezei. În biserici se face Agheasma MareCreștinii ortodocși care respectă calendarul de rit vechi marchează astăzi, 18 ianuarie, Ajunul Bobotezei. În Biserici de dimineață va fi săvîrșită Sfînta Liturghie, după care se va face Agheasma Mare. Enoriași sînt chemați la biserică pentru a lua apă sfințită, considerată vindecătoare de diferite boli, tran
La Chișinău vor fi aduse moaştele Sfîntului Ierarh Nicolae
16 ian. 2020,, 14:44  
La Chișinău vor fi aduse moaştele Sfîntului Ierarh Nicolae Sîmbătă, 18 ianuarie, la Catedrala „Înălțarea Domnului” (Sf. Vineri) din Chişinău (str. Grigore Ureche 58), vor fi aduse spre închinare credincioșilor, icoana şi moaştele Sfîntului ierarh Nicolae, Făcătorul de Minuni din Mira Lichiei, anunţă Mitropolia Moldovei. Cu acest prilej, în Ajun de Bobotează creștinii
Biserica și Președintele Moldovei instituții cu cea mai mare încredere în rîndul cetățenilor
16 ian. 2020,, 12:27  
Biserica și Președintele Moldovei, instituții cu cea mai mare încredere în rîndul cetățenilorBiserica și Președintele Republicii Moldova sînt instituțiile care se bucură de cea mai mare încredere în rîndul cetățenilor. Potrivit unui sondaj de opinie prezenentat astăzi, 16 ianuarie, de Asociația Sociologilor și Demografilor, instituția cu cea mai mare popularitate în Republica Moldova este Biserica. 6
Spania Un bărbat a intrat în biserică cu tot cu mașină FOTO
10 ian. 2020,, 21:33  
Spania: Un bărbat a intrat în biserică, cu tot cu mașină (FOTO)Surpriză pentru credincioșii dintr-un orăşel spaniol, care au găsit în biserica lor o maşină. S-a întîmplat localitatea Sonseca, din centrul ţării, după ce şoferul a crezut că e posedat de spirite malefice. Convins că doar în lăcaşul de cult îşi poate găsi salvarea, a pătruns în biserică. Cu tot cu mașină. O
Biserica prima în topul încrederii populației
2 ian. 2020,, 07:40  
Biserica, prima în topul încrederii populațieiBiserica nu cedează poziția de lider la capitolul încredere. Cel puțin asta arată datele ultimului sondaj Barometrul Opiniei Publice, realizat de compania iData, la comanda Institutului pentru Politici Publice. Sociologii spun că nivelul de cunoaștere a societății civile în Republica Moldova este unul destul
Patriarhul Kirill Moldova are rădăcini religioase adînci
20 dec. 2019,, 12:00  
Patriarhul Kirill: Moldova are rădăcini religioase adînciPreasfințitul Patriarh al Moscovei și al întregii Rusii, Kirill, a remarcat rădăcinile religioase adînci ale Moldovei, care, în opinia sa, este prima dintre țările europene în ceea ce privește numărul de credincioși activi, nu „statistici” per capita, și prezența în Biserici. Arhiepiscop Bisericii Ortodoxe
Biserică pe teritoriul grădiniței în Chișinău Vin oameni dubioși
28 noi. 2019,, 13:45  
Biserică pe teritoriul grădiniței în Chișinău: Vin oameni dubioșiO biserică construită ilegal pe teritoriul grădiniței nr.150 din Chișinău nu a fost demolată, chiar dacă o decizie în acest sens a fost emisă încă în octombrie anul trecut. Problema a fost comunicată la ședința Consiliului municipal Chișinău, transmite Noi.md cu referire la IPN. Ala Revenco, reprezentantă a A
Sute de biserici din Franța transformate în hoteluri de lux
28 noi. 2019,, 03:31  
Sute de biserici din Franța, transformate în hoteluri de luxCîteva sute de biserici, mănăstiri și capele din Franța au fost dezafectate pe parcursul ultimului secol, iar numeroase dintre aceste edificii revin la viață după ce sînt reconvertite în săli de spectacole, hoteluri, baruri, cluburi de noapte, crame, aziluri de bătrîni, potrivit bfmtv.com. Municipalitatea din
Un incendiu a distrus o biserică din 1877 în localitatea Hoogmade
5 noi. 2019,, 09:30  
Un incendiu a distrus o biserică din 1877 în localitatea HoogmadeBiserica Fecioara Maria din localitatea olandeză Hoogmade, din apropiere de Leiden (vest), a fost distrusă de un incendiu care a provocat prăbuşirea completă a acoperişului şi a unui turn, astfel încît această parohie construită în 1877 "nu mai poate fi salvată", au informat luni pompieri citaţi de EFE. Al do
Un columbian a furat circa 29 mii de dolari de la o biserică
1 noi. 2019,, 22:30  
Un columbian a furat circa 29 mii de dolari de la o biserică Un bărbat din Columbia a ajuns pe mîna poliției după ce a furat 29.300 de dolari din banii donați de credincioși unei biserică. Bărbatul a profitat de încrederea pe care preotul de la o bisericaă din Sogamoso o avea în el și a furat 100 de milioane de pesos (aproximativ 29.300 de dolari) din banii oferiți de
În Rusia va fi lansat primul realityshow bisericesc
30 oct. 2019,, 03:30  
În Rusia va fi lansat primul reality-show bisericescEmisiunea va fi difuzată de postul TV „СПАС”. Directorul general al televiziunii, Boris Korchevnikov a declarat că prin intermediul acestei emisiuni dorește să readucă sensul cuvântului „realitate”, despre care spune că s-a pierdut, transmite Moscow Times. Persoanele care vor participa la emisiune vor avea an
Președintele ia felicitat pe creștiniiortodocși cu Sfînta Parascheva
27 oct. 2019,, 16:00  
Președintele i-a felicitat pe creștinii-ortodocși cu Sfînta ParaschevaIgor Dodon a transmis un mesaj de felicitare, Cu ocazia sărbătorii Cuvioasa Parascheva, notează Noi.md. "Cu ocazia sărbătorii Cuvioasa Maica noastră Parascheva, apărătoarea Moldovei, transmit sincere felicitări tuturor cetățenilor, însoțite de urări de bine și prosperitate. Sfintei Parascheva îi sunt atribuit
Un fost trompetist este clopotar de trei decenii la o biserică
17 sep. 2019,, 10:10  
Un fost trompetist este clopotar de trei decenii la o bisericăClopotar de aproape trei decenii. L-am găsit tocmai în satul Izbiște, raionul Criuleni, acolo unde nea Efim bate clopotele de peste 26 de ani. Nici ele nu sînt din cele mai simple, ci aduse tocmai din Rusia, în urmă cu aproape 200 de ani. Deși a pregătit deja cinci generații, elevii și-au pierdut urma.
Creștinii ortodocși sărbătoresc nașterea lui Ioan Botezătorul
11 iul. 2019,, 10:10  
Creștinii ortodocși sărbătoresc nașterea lui Ioan BotezătorulAstăzi creștinii ortodocși sărbătoresc nașterea Cinstitului Slăvitului Proroc înaintemergătorul și Botezătorul Ioan. Proorocul Ioan Botezătorul este cel mai cinstit sfînt după Fecioara Maria. A fost feciorul preotului Zaharia și cuvioasei Elisabeta. Din partea mamei sale el a fost rudă cu Iisus Hristos, care,
Astăzi e sărbătorită naşterea Înaintemergătorului şi Botezătorului Ioan
7 iul. 2019,, 10:45  
Astăzi e sărbătorită naşterea Înaintemergătorului şi Botezătorului IoanAstăzi creștinii ortodocși serbează naşterea Cinstitului Slăvitului Prooroc Înaintemergătorul şi Botezătorul Ioan. Sfîntul Ioan Botezatorul s-a născut în cetatea Orini, în familia preotului Zaharia. Elisabeta, mama lui, era descendentă din seminția lui Aaron. Nașterea prorocului Ioan s-a petrecut cu șase luni
O biserică a ars din cauza unui fulger
7 iun. 2019,, 09:40  
O biserică a ars din cauza unui fulgerÎn orașul Bohuslav, regiunea Kiev, ca urmare a unei lovituri de fulger, cupola Bisericii Sfînta Treime a luat foc. La stingerea focul au participat 20 de salvatori. "Pe 7 iunie, la ora 00 de 59 de minute, în orașul Bohuslav, o lovitură de fulger a provocat incendierea cupolei Bisericii Sfintei Treimi (biseric
Ce a mai rămas din bisericile de lemn din Republica Moldova VIDEO
28 mai. 2019,, 15:10  
Ce a mai rămas din bisericile de lemn din Republica Moldova (VIDEO)Pe teritoriul Republicii Moldova au mai rămas și au fost trecute în Registrul de monumente de istorie și cultură doar 77 de biserici din lemn. Foarte puține, dacă ținem cont de faptul că în 1812, luat ca an de referință, majoritatea covîrșitoare din cele peste 770 de biserici ale Moldovei de atunci erau din l
Opinie În Republica Moldova există foarte puțini politicieni religioși
6 mai. 2019,, 12:00  
Opinie: În Republica Moldova există foarte puțini politicieni religioșiÎn Republica Moldova există foarte puțini politicieni religioși. Această opinie a fost exprimată de către Arhiepiscopul Bisericii Sf. Gheorghe, Vitalie Șincar, în cadrul emisiunii "Mecanismul de acțiune" cu Elena Levițkaia-Pahomova pe canalul TV NTV-Moldova, transmite Noi.md.
Opinie Mitropolia Basarabiei stagnează fără sprijinul forțelor care o foloseau
6 mai. 2019,, 10:00  
Opinie: Mitropolia Basarabiei stagnează fără sprijinul forțelor care o foloseauMitropolia Basarabiei fiind lipsită de sprijinul forțelor care au fost interesate de crearea sa, a rămas într-o stare de stagnare. Este opinia exprimată de protoiereul Bisericii Sf. Gheorghe Vitali Şinkar, în cadrul emisiunii „Mecanismul de acțiune cu Elena Leviţkaia-Pahomova”, de la postul de televiziune NTV
Opinie Politicienii competenți nu încearcă să folosească Biserica în interese personale
5 mai. 2019,, 16:00  
Opinie: Politicienii competenți nu încearcă să folosească Biserica în interese personale Mulți politicieni încearcă să folosească și să exploateze Biserica în interesul lor, însă politicienii competenți nu apelează la Biserică, înțelegînd că nu vor primi vre-un sprijin din partea acesteia. Această opinie a fost exprimată de către Parohul Bisericii Sf. Gheorghe, Vitalie Șincari, vorbind în cadrul
Opinie De ce tomosul nu la ajutat pe Petro Poroșenko la alegeri
4 mai. 2019,, 16:00  
Opinie: De ce tomosul nu l-a ajutat pe Petro Poroșenko la alegeri?Președintele Ucrainei, Petro Poroșenko, nu a obţinut sprijinul așteptat la noile alegeri ale șefului statului ucrainean, în ciuda faptului că a primit un tomos despre autocefalia noii Biserici Ortodoxe a Ucrainei, folosit pe scară largă în timpul campaniei, pentru că el a comis o crimă teribilă din perspectiv
De ce nu prind rădăcini noile sărbători laice
4 mai. 2019,, 14:00  
De ce nu „prind rădăcini” noile sărbători laice?Noile sărbători laice nu „prind rădăcini”, deoarece sînt artificiale și nu unesc oamenii, spre deosebire de sărbătorile religioase tradiționale, care îi unesc pe toți. Această opinie a fost exprimată de protoiereul Bisericii Sf. Gheorghe Vitali Şinkar, care a fost invitatul emisiunii „Mecanismul de acțiune cu
Ce se întîmplă dacă cineva aprinde o lumînare invers
2 mai. 2019,, 22:31  
Ce se întîmplă dacă cineva aprinde o lumînare inversAprinderea lumînărilor invers. Oamenii sînt atraşi de lucruri care provin din sfera magiei sau a superstiţiei. În acest mod, în rîndul multor creştini îşi fac apariţia cîteva practici care dăunează "sănătăţii" creştin-ortodoxe. Printre practicile care ţin de lumea mistică se numără şi aprinderea candelei î
Povestea tristă a unei biserici vechi din satul Pohrebea
29 apr. 2019,, 16:00  
Povestea tristă a unei biserici vechi din satul PohrebeaAre mai mult de un secol şi e o adevărată bijuterie istorică. Este vorba de o veche biserică din satul Pohrebea, raionul Dubăsari. În timpul celui de-al doilea Război Mondial, lăcaşul a fost bombardat, iar acum riscă să ajungă o ruină. Biserica a fost construită acum o sută de ani la porunca ţarului ru
Lăcașurile sfinte vor fi supravegheate de pompieri în Noaptea Învierii
26 apr. 2019,, 17:10  
Lăcașurile sfinte vor fi supravegheate de pompieri în Noaptea ÎnvieriiÎn Noaptea Învierii, în adiacentul Catedralei Mitropolitane va fi amplasat un echipaj cu autospecială de intervenţie şi două grupe mobile din cadrul corpului de comandă al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență. Pompierii au îndemnat oamenii să menţină libere căile de acces în lăcaşe, pentru
Poliția a desfășurat măsuri de prevenire a furturilor în biserici
12 apr. 2019,, 17:02  
Poliția a desfășurat măsuri de prevenire a furturilor în bisericiÎn ajunul Sfintelor sărbători de Paște, Poliția Capitalei a desfășurat măsuri suplimentare de prevenire a furturilor din biserici. Polițiștii au inspectat lăcașele sfinte, au discutat cu responsabilii privind asigurarea bunurilor. Totodată, forțele de ordine au înmînat pliante informative cu recomondări p
Erdogan propune redenumirea fostei catedrale Sf Sofia din Istanbul
25 mar. 2019,, 13:05  
Erdogan propune redenumirea fostei catedrale Sf. Sofia din IstanbulPreşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a vorbit duminică despre posibilitatea redenumirii fostei catedrale patriarhale ortodoxe din Istanbul Sfînta Sofia, în prezent muzeu, în „moscheea Sfînta Sofia” după alegerile locale din 31 martie. Întrebat în timpul unui interviu televizat despre o posibilă intrare
Iată de ce majoritatea bisericilor nu oficiază cununii sîmbăta
17 mar. 2019,, 10:00  
Iată de ce majoritatea bisericilor nu oficiază cununii sîmbătaRespectînd tradițiile creștine, mulți tineri însurăței, înainte de nuntă, merg să se cunune, însă majoritatea bisericilor nu oficiază cununii sîmbăta, fapt ce trezește nedumerirea noilor cupluri. Astfel, un cititor al portalului de știri Noi.md întreabă de ce nu este bine să te cununi sîmbăta. Răspunsul la a
Declarația Bisericii Ortodoxe Române privind conflictul religios dintre Rusia cu Ucraina
22 feb. 2019,, 08:20  
Declarația Bisericii Ortodoxe Române privind conflictul religios dintre Rusia cu UcrainaSfîntul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române (BOR), întrunit joi, a reiterat îndemnul la dialog pentru a găsi o ieșire din situație la diferendul bisericesc din Ucraina. Privind situaţia bisericească tensionată din Ucraina, Sfîntul Sinod reiterează punctul de vedere exprimat anterior, cînd s-a recomandat ca Pat
Un candidat al partidului Șor a făcut agitație electorală întro biserică
21 feb. 2019,, 07:50  
Un candidat al partidului Șor a făcut agitație electorală într-o bisericăAgitație electorală direct în biserică. Candidatul partidului Șor pentru circumscripția numărul 14, Telenești, Valerian Cristea a fost surprins cum își face campanie în lăcașul sfînt din Mihălașa, cu acordul preotului. Înconjurat de cruci și icoane, candidatul a făcut mai multe promisiuni electorale, iar la f
Legenda bisericii lui Ștefan cel Mare
20 feb. 2019,, 05:03  
Legenda bisericii lui Ștefan cel MareCtitoria lui Ștefan Cel Mare și a fiului sau Alexandru (1493 - 1494). Ştefan cel Mare se naşte la Borzeşti şi tatăl său, Bogdan ridică aici o biserică pentru a consemna acest fapt. În copilăria lui Ştefan, la Borzeşti, a avut loc un episod trist, care l-a marcat pe viitorul voievod al Moldovei şi care l-a
Satul Logăneşti are o nouă biserică
17 feb. 2019,, 13:15  
Satul Logăneşti are o nouă bisericăZi specială pentru locuitorii din satul Logăneşti, raionul Hînceşti. A fost sfinţită biserica din localitate, după ce lăcaşul a fost supus unor lucrări de reconstrucţie. Slujba de sărbătoare, la care au asistat zeci de enoriaşi, a fost oficiată de un sobor de preoţi în frunte cu episcopul Petru de Ungheni şi
Separarea bisericii ucrainene a dus la dezbinarea celei de pe Athos
10 feb. 2019,, 16:14  
Separarea bisericii ucrainene a dus la dezbinarea celei de pe AthosMai mulți călugări de la cea de-a doua după importanță mănăstire greacă, Vatoped, au părăsit-o după vizita delegației noii Biserici Ortodoxe a Ucrainei (BOU). Despre aceasta a anunțat pentru Interfax o sursă din cadrul patriarhiei de la Moscova. Potrivit sursei, Vatoped a fost vizitată de către episcopul B
La Kiev a acut loc întronizarea noului șef al Bisericii Ortodoxe a Ucrainei
3 feb. 2019,, 15:30  
La Kiev a acut loc întronizarea noului șef al Bisericii Ortodoxe a UcraineiLa Catedrala Sfînta Sofia din Kiev a avut loc ceremonia de întronizare (ascensiunea la tron) a Întîistătătorului Bisericii Ortodoxe a Ucrainei (BU), Mitropolitul Kievului și Întregii Ucraina – Epifanie, transmite UNIAN. Întronizarea a avut loc în timpul unei liturghii divine. În special, Mitropolitul Emmanuil
Putin acuză autorităţile ucrainene de instigare la ură şi intoleranţă printre credincioşi
1 feb. 2019,, 10:52  
Putin acuză autorităţile ucrainene de instigare la "ură şi intoleranţă" printre credincioşiPreședintele rus Vladimir Putin a acuzat guvernul ucrainean de „amestec flagrant” în afacerile bisericești, după ce Ucraina și-a creat propria Biserică ortodoxă independentă de Rusia. Președintele rus a vorbit la un eveniment al Bisericii Ortodoxe ruse la Moscova alături de patriarhul rus Kiril, pe 31 ianuari
O biserică ar putea fi construită pe teritoriul Institutului Mamei și Copilului
30 ian. 2019,, 15:21  
O biserică ar putea fi construită pe teritoriul Institutului Mamei și CopiluluiMai mulți angajați ai Institutului Mamei și Copilului sînt revoltați după ce pe teritoriul instituției, în spațiul verde, urmează să fie construită o biserică. „Vă scriu din numele unor angajați ai Institutului Mamei și Copilului din capitală care sînt consternați de construcția care va fi în curînd ridica
biserica
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3996