X 
Transnistria stiri: 1392
Eurovision stiri: 502

Cum în Moldova a fost salvată societatea „Dinamo” (FOTO)

8 feb. 2018,, 17:51   Societate
23124 0

Anghelina Taran

Puțină lume cunoaște că performanțele olimpice din sportul moldovenesc, în mare parte, se datorează societății „Dinamo”, a cărei istorie își are începutul încă în anul 1926. Și în perioada sovietică ea a trăit vremuri complicate, iar în anii de independență a Republicii Moldova s-a dorit chiar lichidarea ei. Fără exagerare, societatea a fost salvată de Vladlen Lîiurov, care a stat în fruntea ei mai bine de 30 de ani.

Pentru informare:

Vladlen Lîiurov – maestru emerit al culturii fizice și sportului din RSSM, antrenor emerit din RSSM, deputat în Parlamentul RM de legislatura I, Cavaler al Ordinului Republicii și al altor distincții de stat. După pensionare, din anul 1997 și pînă în prezent, desfășoară o activitate publică în organizația de veterani ai organelor interne și trupelor de carabinieri.

Cum a apărut „Dinamo”


Pe 18 aprilie 1923, la Moscova, Direcția Politică de Stat a NKVD, la inițiativa șefului acesteia, Felix Dzerjinski, a fondat societatea sportivă proletară „Dinamo”, al cărei președinte de onoare a devenit însuși Dzerjinski. Societatea avea scopul de a îmbunătăți pregătirea fizică și de luptă a efectivului. Și, după diverse restructurări în sistem, fondatori ai societății „Dinamo” întotdeauna au rămas MAI și KGB. S-a păstrat și tradiția – postul de președinte al societății, de regulă, este ocupat de ministrul de interne.

Organizația moldovenească a societății a fost creată în 1926, în Republica Autonomă Sovietică Socialistă Moldovenească. Iar din anul 1940 – Consiliul unional-republican al societății „Dinamo”. În august 1944, a doua zi după eliberarea Chișinăului de cotropitorii fasciști, Consiliul comisarilor poporului din RSSM a decis să fie reluată activitatea societății „Dinamo”.

Consiliul Central al societății (Moscova), de facto, era principala direcție de formare militară și pregătire fizică a organelor afacerilor interne și KGB din URSS. Acesta era condus de prezidiu, din a cărei componență făceau parte reprezentanți ai ministerului finanțelor, gosplanului, unii adjuncți ai președinților consiliilor societății „Dinamo”.

În fruntea Consiliului societății din republica noastră era președintele – ministrul afacerilor interne. Au ocupat acest post M. Macheev, P. Tutușchin, P. Culic, I. Mordoveț, M. Romanov, N. Bradulov, G. Lavranciuc, V. Voronin, ministrul securității naționale T. Butnaru. Gestiona activitatea societății sportive un vicepreședinte eliberat.

Sînge proaspăt

Perioada de glorie a sportului moldovenesc și cele mai mari performanțe revin anilor cînd la „Dinamo” a activat Vladlen Lîiurov. În mai 1966, la conferința de dare de seamă și alegeri, el a fost ales pentru funcția de prim-vicepreședinte al organizației republicane moldovenești „Dinamo”. Noul conducător avea în spate șase ani de muncă în aparatul CC al comsomolului din Moldova, fiind un specialist calificat, venit din sportul mare. Sectorul moldovenesc al frontierei el l-a trecut la pas, de la pichet la pichet, deoarece se pregătea pentru serviciu în trupele de grăniceri, dar s-a pomenit la „Dinamo”, unde îl aștepta o realitate destul de deprimantă.

Pe atunci rezultatele sportive ale dinamoviștilor erau slăbuțe. În selecționatele RSSM „Dinamo” nu avea reprezentanți, în cele din URSS – la fel. Recordurile lipseau. Iar un maestru în sport era pregătit ani de zile. La Spartachiada Popoarelor URSS, selecționata RSSM ocupa locurile 13-14. Presa scria despre „Dinamo” foiletoane.

„Primul lucru care trebuia făcut era să fie consolidat aparatul Consiliului republican, să fie format un colectiv unit, bazat pe disciplină, responsabilitate și stimă reciprocă, își amintește dl Lîiurov. Al doilea – introducerea planificării curente și de perspectivă, care nu exista. Căci este vorba despre o adevărată știință – planuri sumare de pregătire olimpică a fiecărui sportiv, acolo era prevăzută medicina, farmacologia, odihna, procesul de studii și antrenamente, rezultatul preconizat de la competiție la competiție etc. Al treilea – pentru ca în viitorii 1-2-10 ani să fie atinse niște performanțe, în colectivul de antrenori trebuia injectat sînge proaspăt. Trebuiau invitați cel puțin cinci-șapte specialiști cu renume unional, care ar fi muncit cu adevărat. Am vrut să-i aduc din afara Moldovei și i-am adus!”

Pentru început, Lîiurov a mers la ministrul Bradulov cu rugămintea de a contribui la asigurarea cu spațiu locativ a antrenorilor invitați, însă nu a fost susținut. Atunci a mers la Moscova, la Consiliul Central, Gosplan, Ministerul construcțiilor din URSS și a cerut să fie alocate mijloacele necesare, cu includerea în planul economic a mențiunii „pentru consiliul moldovenesc «Dinamo» - participarea pe bază de cote-părți la construcții a Comitetului executiv Chișinău”.

Grație acestui fapt, în anii cînd „Dinamo” a fost condusă de Lîiurov, sportivii, antrenorii și angajații simpli ai societății au primit 42 de apartamente. Dumnealui a mai reușit să ”capete” trei cămine cu cîte trei camere mobilate, cu carte de imobil (fapt ce garanta viza de reședință), unde locuiau cel mult două persoane în cameră.

„Pe antrenorii la tragere cu gloanțe Ludmila și Albert Parseian – oameni foarte talentați – i-am adus de la Baku. Ludmila e originară din Chișinău. În Azerbaidjan ei ridicaseră acest gen de sport la un nivel decent. Trebuie oare să spun că pentru o societate sportivă militară acest gen de sport este unul prioritar? Parseienii au fost de acord să vină cu condiția să le soluționăm problema locativă. Pentru început ne-a salvat un apartament de serviciu. La fel, de la Lvov, i-am invitat pe Igor și Inessa Orlic – antrenori minunați la tragerea cu arcul. Ulterior ei au antrenat-o pe fiica mea Svetlana, care a ocupat locuri de frunte la competițiile republicane și unionale ale tineretului, și a făcut parte din selecționata de adulți „Dinamo”. Așadar, două apartamente, iar în ele – patru antrenori minunați”. Au fost rezolvate și alte încurcături.

Temelie pentru performanțe

Deoarece organizația era mică, finanțarea era pe măsură. „Dinamo” era subvenționată pe deplin de Consiliul Central.

„Cînd mi-am început activitatea economică, pentru «Dinamo» au fost alocate doar 170 de mii de ruble în 1966, inclusiv 25 de mii de ruble pentru activități sportive și de educație. Încearcă cu acești bani să organizezi cantonamente, să cumperi bilete etc. De la Moscova puteai obține bani doar după ce demonstrai performanțe, doar dacă dădeai un produs. Sau dacă exista garanția că produsul tău va funcționa. Am mers la Moscova pentru a obține finanțare, acolo am fost susținut de conducerea CC. Am fost crezut că doresc să fac regulă la «Dinamo» în Moldova. Am obținut finanțare pentru construcțiile locative și statele de personal a două echipe sportive în trupele de interne și cele de grăniceri. Apoi – fonduri și state de personal pentru două școli specializate ale rezervei olimpice – la atletica ușoară și tragerea cu arcul și cu gloanțe. De unde a apărut acest talent Nicolae Juravschi? Din echipa sportivă titulară. Tot de acolo - și fenomenala Svetlana Doljenco. Erau militari în termen și beneficiau de toate înlesnirile de rigoare. Deci, pentru a avea rezultate, oamenilor trebuie să le porți de grijă, să le creezi o temelie, ca ei să fie siguri pentru ziua de mîine”, spune interlocutorul.

Așa a fost creată și baza tehnico-materială. Stadionul „Dinamo” a fost construit de prizonierii de război pe fosta Piață germană. La mijlocul anilor 1960, stadionul era doar un teritoriu îngrădit, pe care se afla un teren de fotbal bătătorit, piste de alergări acoperite cu zgură, depozite și clădirea administrativă a consiliului. A fost nevoie mai întîi să aducem stadionul în stare de lucru. Lîiurov s-a înțeles cu conducerea Consiliului central „Dinamo”, aceasta – cu Direcția generală construcții capitale a Comitetului sportiv al URSS. Și societății „Dinamo”, Chișinău i-au fost alocate rulouri de regupol de import pentru acoperirea pistelor de alergări, a sectoarelor și terenurilor sportive. O direcție specială din Moscova a efectuat aceste lucrări. Bucuria dinamoviștilor nu avea margini, căci s-a terminat mizeria de pe stadion.

Pe teritoriul stadionului a fost construit un manej de atletism, care a permis antrenamentele la acest gen de sport, dar a impulsionat și dezvoltarea tragerilor cu arcul. Apoi a apărut poligonul „Dinamo” din sectorul Rîșcani. Acest șantier a fost urmărit îndeaproape de organele de partid și de stat. A fost creată Școala Sportivă pentru copii și tineret „Dinamo” din rezerva olimpică la tragerea cu gloanțe și cu arcul, construit un bazin de 25 de metri (pe str. Asachi), care stă la dispoziția înotătorilor „Dinamo”, angajaților MAI și a orășenilor.

La Moscova, Lîiurov a obținut finanțare pentru edificarea unui hotel cu 12 etaje pentru sportivi, a bazinului și a centrului medical pe teritoriul complexului sportiv din vecinătatea Academiei de Poliție. Acestea urmau a fi construite în anii cînd ministru era Vladimir Voronin. Iar între bazin și hotel erau prevăzute terenuri de tenis cu autogestiune sau un bazin de 50 de metri, destinat măiestriei sportive supreme, dat fiind că Iurie Bașcatov, și nu doar el, deja înota spre categoriile olimpice. Vladimir Voronin a obținut acordul de construire a unui minunat palat de cultură al angajaților MAI, care trebuia să apară vizavi de cinematograful „Gaudeamus”, la intersecția actualelor străzi Asachi și Hîncești. Erau preconizate acolo săli pentru tenis de masă, șah și dame, o sală de antrenamente. Însă acestor planuri nu le-a fost dat să se îndeplinească, din cauza prăbușirii fulgerătoare a Uniunii Sovietice.

Realizările „Dinamo” – succesele țării

Rezultatele au fost frumoase. Primele succese olimpice ale societății „Dinamo” le-a adus republicii noastre aruncătoare de greutăți Svetlana Doljenco în 1972, la Jocurile Olimpice de la Munchen, unde a ocupat locul patru, cedînd în fața lui Gumeli din RDG doar 3 cm. În acest gen de sport asta e o nimica toată. Mai trebuie să ținem cont de faptul că, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, în lagărele de concentrare din Germania erau efectuate experimente pe prizonieri și, astfel, elaborate produse de dopaj, care se eliminau peste trei ore. Sportivii germani le foloseau de ele.

Svetlana Doljenco (ulterior – Cracevscaia), care, la Jocurile OlimpiceXXII de la Moscova, a luat medalia de argint, a venit la „Dinamo” cînd avea 14 ani, era dintr-o familie nevoiașă și a crescut aici cu ajutorul și susținerea totală a societății sportive. Apoi s-a căsătorit, iar „Dinamo” i-a oferit un apartament. Era cea mai frumoasă dintre sportivele aruncătoare de greutăți. Portretul ei a fost plasat pe coperta revistei „America”.

„Dinamo” a avut numeroase succese la atletica ușoară. La Olimpiadă, a avut o evoluție demnă de apreciere săritoarea în înălțime Larisa Cuzilencova. La multe competiții unionale și internaționale ea a înregistrat rezultate cu care ar fi putut păși pe piedestalul jocurilor olimpice. Dinamoviștii moldoveni Nesteruc și Mamontov au devenit campioni al URSS și Europei, Veaceslav Lîsenco, Lilia Vîgodman, Anatol Radul au făcut parte din selecționata de tineret a URSS. Am avut fete talentate în componența selecționatei de tineret la canotaj – campioanele lumii și a Europei Eva Averbuh, Evdochia Iacobenco; Ludmila Grecico. În schimb, canoistul Nicolae Juravschi a revenit din armată cu minunatul antrenor Alexandru Chirpicenco. Lui i s-a găsit un partener – Victor Reneiski – în Belarus.

„Am reușit să convingem conducerea de vîrf să-i trimită la Jocurile OlimpiceXXIV din Seul (1988 ) pe acești sportivi ai noștri, că doar pe atunci „Dinamo” din Moldova pregătea anual cîte 7-8 maeștri în sport de clasă internațională și cca 40 de maeștri în sport din URSS. Rezultatul a depășit toate așteptările – Juravschi și Reneiski au obținut două victorii, două medalii de aur. Și peste opt ani, la Olimpiada din Atlanta (1996), această pereche a evoluat cu succes și a revenit în Patrie cu două medalii de argint. La aceeași olimpiadă, în competițiile de tragere cu pistolul, Ghenadie Lîsoconi a ajuns în finală”, relatează cu mîndrie Vladlen Lîiurov.

Tot la Seul, înotătorul Iurie Bașcatov a luat ”argintul”. Și în 1992, la Jocurile Olimpice de la Barcelona el a devenit iarăși medaliat de argint, iar dinamovistul halterofil Tudor Casapu – campion. În 2000, la Sidney, pugilistul Vitalie Grușac a luat locul trei, iar Oleg Moldovan – locul doi la tragerile cu gloanțe. Oleg Moldovan a crescut tot la „Dinamo” . Orfanul educat de bunica a fost adus în sala de tir de profesorul școlar de militărie, care i-a observat aptitudinile de țintaș. „Dinamo” i-a acordat o bursă specială, pentru a-l păstra în sport. La Jocurile Olimpice de la Atlanta nu i-a ajuns puțin de tot pentru ca să iasă în finală. Iar la Sidney doar o zecime de punct l-a separat de titlul de campion.

„Dinamo” Chișinău a purtat faima Moldovei. Peste hotare, multă lume cerea să le fie arătată pe hartă republica în care există o organizație minusculă ce s-a implicat în goana olimpică. În plus, la „Dinamo” existau sportivi care încă nu obținuseră medalii, însă făceau parte din selecționatele URSS.

De ce azi avem rezultate mai modeste?

„În perioada sovietică întregul sistem edificat pe bază științifică funcționa în favoarea sportului, explică Lîiurov. Eu am obținut statele de personal și la «Dinamo» a fost deschis propriul centru medical cu trei medici și laborator biochimic. Construiam mult, aveam cu ce atrage oamenii. În 30 de ani eu am valorificat, în construcții și reparații, cca 5,5 milioane de ruble. Și nu am luat de pe șantier niciun calorifer, pentru a-mi încălzi propriul apartament, nici o placă de teracotă, niciun kilogram de ciment. De la sportivi puteam lua doar o insignă, pentru colecție. Și eram în cele mai bune relații cu toată lumea.

După plecarea mea de la «Dinamo», în 1997, au venit alți conducători și prioritățile au fost schimbate. Poate că ei nu au găsit finanțare pentru un gen de sport așa de costisitor ca tragerea cu gloanțe, dar antrenorii venerabili au plecat. Însă este vorba despre selecționata republicii! Acum cîțiva anim printre acești sportivi era un băiat care a îndeplinit norma olimpică și ar fi putut participa la jocurile olimpice, dar nu a fost să fie. Am avut o sală de lupte cu trei covoare, dar acestea au fost jertfite pentru un teren de volei – serile, aici joacă șefii. Dar ei ar putea juca în orice alt loc, chiar contra plată. Iar luptele fac parte din genurile militare de sport foarte importante.

Ne-au rămas foarte puțini antrenori, probabil din cauza finanțării insuficiente. Dar managerii ce fac? La timpul meu, am învățat să cîștig bani pentru «Dinamo». Pentru aceasta există căi legale.”

Cum a fost salvat de pericolul demolării stadionul „Dinamo”

„Prin anul 1980, m-a sunat arhitectul-șef de atunci al Chișinăului, Serghei Lebedev, și mi-a zis: «Mergi și fă ceva, căci stadionul va fi demolat cu toată infrastructura», își amintește Lîiurov. Conform planului general, strada Iskra de atunci (azi București) trebuia lărgită, peste parcul Dendrariu urma să fie construit un viaduct, iar coridorul de transport să fie prelungit pînă la Șoseaua Balcani. În acest scop, pe locul unde era stadionul «Dinamo» urma să fie construit un nod de trafic. Eu deja primisem ordinul să tai teii care dădeau spre strada Iskra.

M-am dus la președintele societății, N.M. Bradulov, însă el nu mai putea face nimic. M-am adresat șefului KGB, Volcov. Căci pe atunci noi abia așternuserăm pe stadion regupol, în sumă de 300 de mii de ruble, pentru care, știam, Moscova mă va ”decapita”. El a telefonat în anticamera primului secretar al CC al PC al RSSM, Ivan Bodiul, și a rugat să-mi fie organizată o întîlnire cu el. Așa am nimerit la Bodiul. El l-a invitat pe secretarul CC responsabil de construcții în republică și l-a întrebat sever: «Cînd va fi gata viaductul? Noi ce, nu avem ce face cu banii? Încetați imediat!». Așa am salvat eu stadionul «Dinamo».

Grecii antici ofereau generației noi, în primul rînd, educație fizică, deoarece elementul de bază este sănătatea și dezvoltarea fizică. Dacă omul e sănătos, el reușește să facă bine multe alte lucruri. Și noi avem nevoie de stadion, și vor avea nevoie de el încă multe alte generații.”

S-a dorit nimicirea și jefuirea societății „Dinamo”

 Cînd Uniunea Sovietică s-a prăbușit, SSB «Locomotiv», «Colhoznicul», «Moldova», «Trudovîe rezervî» s-au dovedit a fi de prisos în republică. Ele nu mai există, însă a rămas baza lor materială. Clubul Militar „Dinamo” trebuia să dispară și el, dar, spre uimirea tuturor, a rezistat. Timp de un an, de la Consiliul Central al societății unionale „Динамо” veneau mijloace destinate susținerii societății moldovenești „Dinamo”. Un an întreg Lîiurov a tot bătut pragurile, pentru a o păstra. Pentru a-i convinge pe cei de care depindea decizia finală, el le arăta actele de fondare ale societăților sportive similare: în România – „Dinamo”, în Ungaria – „Doje”, în Polonia – „Strażnicy” (în traducere „Garda”), în RDG – „Dinamo”, RCS – „Ruda Hvězda”, Cuba „Dinamo-Habana” etc. Și CSC „Dinamo” din Moldova era un club sportiv mobil de formațiune europeană. În această luptă pentru existența clubului „Dinamo”, conducătorul acestuia a fost ajutat de statutul său de deputat al primului parlament din Moldova independentă. 

În perioada grea de la începutul anilor 1990, unii oameni (printre ei și un deputat de legislatura întîi) au pus ochiul pe proprietatea clubului „Dinamo”. În primul rînd – poligonul din sectorul Rîșcani, care reprezintă o cupă naturală de o frumusețe aparte, înconjurată de verdeață. Este acolo și un mic hotel. Aici veneau, în cantonamente unionale, cei mai tari sportivi și antrenorii lor, cu metode de lucru inedite. Sportivii și antrenorii din Moldova aveau astfel posibilitatea să învețe măiestrie. Dar cineva dorea să construiască aici vile.

Altcineva a vrut să ”acapareze” spitalul MAI (încercările au tot durat pînă în anii 2000). La început, s-a găsit un motiv plauzibil pentru a-l trece în subordinea Ministerului Sănătății. Dar Lîiurov a reușit să-l aducă la ședința Comisiei parlamentare pentru ocrotirea sănătății pe ministrul de atunci al de interne, Constantin Antoci, să obțină susținerea majorității membrilor acestei comisii și să apere spitalul construit pe banii MAI unional. Ultima încercare de a pune stăpînire pe el au făcut-o oamenii ”mari” din Parlament în 2016 – pentru a deschide acolo o clinică pentru persoane VIP.

Astfel, după dezbateri îndelungate, pe 8 februarie 1993, a fost semnată Hotărîrea Guvernului RM nr.45, prin care a fost creat Clubul Sportiv Central „Dinamo” în baza Consiliului Republican „Dinamo”. Fondatori au devenit MAI și Ministerul Securității Naționale (ulterior – SIS). Noua denumire presupunea includerea cluburilor mai mici ale trupelor de grăniceri, carabinieri, ale Garnizoanei de Poliție Chișinău, Comisariatului de poliție Bălți și Găgăuzia.

Așa a fost deschisă o pagină nouă în istoria societății „Dinamo”. Conform Regulamentului, clubul are drapel și emblemă (drapelul este în dungi alb-albastre în culorile tradiționale ”dinamoviste” și cu litera grațioasă „D”). Autorul lui este însuși Vladlen Lîiurov.

Simbolurile au fost aprobate de ambele instituții. Ele au păstrat continuitatea, deoarece în spate stă istoria bogată și măreață a sportului moldovenesc și tradițiile culturii fizice ale MAI și SIS (fostul KGB). Ofițerii știu: pînă nu susții testele, nu vei fi avansat în grad.

Însă actualul conducător de la „Dinamo” a decis să modifice grafica executată în stil clasic a emblemei și drapelul, care existau deja de 23 de ani. Recent, decretul despre aprobarea ei a fost semnat de către președintele RM.

Din păcate, actualii conducători ai MAI și SIS nu au putut apăra și păstra simbolurile scumpe inimilor dinamoviștilor, și nici această tradiție.

CSC „Dinamo” – 25 ani

La 8 februarie se împlinesc 25 de ani de la fondarea CSC „Dinamo”. Cu această ocazie, Vladlen Lîiurov și-a felicitat colegii:

„Permiteți-mi să felicit conducerea MAI, CSC «Dinamo», pe antrenorii și sportivii angajații din aparat și pe cei din instituțiile sportive, pe veteranii acestei glorioase societăți sportive, cu ocazia frumoasei aniversări și să le doresc tuturor sănătate, fericire,bunăstare, noi realizări în pregătirea fizică și militară, în dezvoltarea genurile de sport militar-aplicative, un sport de performanță și noi victorii olimpice. Le mulțumesc tuturor colegilor de serviciu și celor de clasă, angajaților departamentelor noastre, cu care am colaborat de-a lungul anilor de muncă rodnică. Mă închin în fața Dumneavoastră.”

Redacția NOI.md se alătură acestui mesaj și le dorește sportivilor dinamoviști să se mai ridice, în repetate rînduri, pe treptele piedestalelor olimpice, purtînd gloria Moldovei noastre.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Ce părere aveți despre inițiativa președintelui Franței, Emmanuel Macron, de a deschide în următoarele luni o misiune permanentă de apărare la Chișinău?