Transnistria stiri: 1406
Eurovision stiri: 504

Un tablou realizat de pictorul Claude Monet, vîndut la licitație

15 noi. 2019,, 04:30   Externe
2374 0

Un tablou înfăţişînd Tamisa la Londra, realizat de pictorul impresionist Claude Monet, a fost vîndut pentru suma de 27,6 milioane de dolari la licitaţie la New York, a anunţat miercuri casa Sotheby's, preluată de dpa, citat de agerpres.ro.

Tabloul "Charing Cross Bridge" din 1903, parte a unei serii de picturi în ulei a artistului francez Claude Monet, a fost principala piesă a licitaţiei de marţi, a precizat sursa citată.

Pictura înfăţişînd podul feroviar învăluit în ceaţă s-a aflat în colecţia unei familii timp de 40 de ani.

Printre cele mai importante piese scoase la vînzare se numără şi o sculptură din bronz realizată de Alberto Giacometti, tablouri impresioniste de Gustave Caillebotte şi Paul Signac, şi un tablou de Tamara De Lempicka, care a fost vîndut pentru o sumă record.

Toate obiectele au fost vîndute pentru suma de 209 de milioane de dolari în cadrul vînzării "Impressionist and Modern Art Evening Sale" a casei de licitaţii Sotheby's.


Mai multe lucrări din secolul XX urmează să fie scoase la licitaţie în zilele următoare, inclusiv o pictură murală de Keith Haring.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?