Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3996

Țara în care emigrează bogătașii

18 feb. 2018,, 21:30   Externe
6878 0

Se estimează că 11.000 de milionari s-au mutat în Australia în anul 2016, potrivit unui nou raport al firmei de cercetare New World Wealth, numărul fiind în creştere faţă de anul precedent, cînd au migrat în jur de 8.000 de milionari, scrie CNN Money.

Potrivit aceluiaşi studiu, Statele Unite şi Marea Britanie au atras în mod tradiţional un important număr de rezidenţi cu situaţie financiară foarte bună, însă farmecul Australiei a căpătat amploare în ultima perioadă, mai ales în ceea ce priveşte India sau China.

Raportul celor de la New World Wealth spune că migranţii milionari sînt atraşi de modul de viaţă lejer, dar şi de sistemul de sănătate bine cotat al ţării, considerat ca fiind într-o formă mai bună ca cel din state precum SUA sau Marea Britanie.

De asemenea, Australia este văzută ca o ţară sigură în care poţi creşte copiii în cele mai bune condiţii, iar din punct de vedere geografic este izolată de conflictele din Orientul Mijlociu sau de criza refugiaţilor din Europa.
Şi Canada a primit în jur de 8.000 de milionari. Chinezii bogaţi s-au mutat în Vancouver, în timp ce europenii s-au îndreptat spre Toronto sau Montreal.

Raportul anual s-a bazat pe statistici de avere, date privind proprietatea, informaţii privind vizele destinate investitorilor şi interviuri cu experţi în migraţie, platforme cetăţeneşti, manageri şi agenţi de proprietate.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?