X 
Transnistria stiri: 1380
Eurovision stiri: 499
Preşedintele stiri: 3988

Suma imensă care a dat-o un cuplu pentru ca să-și cloneze cîinele

25 apr. 2019,, 02:30   Externe
2201 0

Îl cheamă Marlon şi este primul cîine clonat din Germania. Stăpînii săi au plătit nu mai puţin de 90.000 de euro unor specialişti din Coreea de Sud pentru ca patrupedul lor decedat să fie reprodus genetic.

Întîlnirea emoţionantă dintre Marlon şi proprietarii săi a avut loc recent pe aeroportul din Frankfurt.

Cu o foaie albă în mîna pe care au scris „Bine ai venit”, cei doi abia s-a abţinut să nu plîngă pînă la sosirea lui Marlon.

Simone: „Tensiunea creşte. Nu mai rezist! Ultimii 400 de metri sînt insuportabili. Iar cînd l-au văzut, au alergat într-un suflet spre el.”

Marlon s-a născut într-o eprubetă în septembrie anul trecut în Seoul şi pînă acum Simone şi Sven l-au văzut doar pe înregistrări video. Patrupedul are aceleaşi elemente genetice ca şi cîinele răposat al familiei, care a murit în urma unei operaţii de castrare.


Cuplul nu a vrut să accepte dispariţia subită a micului lor patruped, aşa că au luat o mostră din ţesutul lui şi au plecat spre Coreea de Sud. Şi asta pentru că în Germania, clonarea animalelor este ilegală. Acum nu le vine să creadă cît de mult „cîinele nou” seamănă cu „cel vechi”.

Sven, stăpînul lui Marlon: „Nu există nicio diferenţă sau cel puţin nu o vedem noi. Ni se pare că „vechiul” Marlon s-a întors, doar că acum are mai puţină blană.”

Pînă în prezent, laboratorul din Coreea de Sud a clonat sute de cîini şi este singura companie din lume care oferă astfel de servicii. Echipa de specialişti foloseşte aceeaşi procedură utilizată pentru clonarea oiţei Dolly, în anul 1996.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?