Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3993

Prima bancă din lume care instalează bancomate cu recunoaştere facială

22 mai. 2019,, 01:30   Externe
2438 0

O bancă spaniolă a devenit prima din lume care foloseşte recunoaşterea facială pentru a permite clienţilor să facă retrageri de la ATM. Clienţii sînt încîntaţi, dar specialiştii în securitate bancară spun că tehnologia lasă loc unor posibile fraude.

În Barcelona sînt testate deja primele ATM-uri dotate cu camere video de înaltă tehnologie care pot identifica o persoană în funcţie de trăsături. Tot ceea ce trebuie să facă clientul este să se lase fotografiat.

Benjami Puigdevall, CaixaBank Digital Business: „Cînd vrei să scoţi bani prin intermediul acestui sistem biometric, un algoritm verifică peste 16.000 de puncte de pe faţa ta şi le compară cu cele 16.000 de puncte de identificare din baza noastră de date. Clientul îşi primeşte banii doar dacă sîntem absolut convinşi că este vorba de persoana potrivită. Dacă nu, atunci nu va putea scoate bani din bancomat. “

Banca spaniolă vrea să introducă noile bancomate în 20 de orașe pînă la sfîrșitul anului. Oamenii sînt încîntaţi de noua tehnologie pentru că, spun ei, le face viaţa mai uşoară.

Josep Morros, expert software: “Cînd o bancă introduce un sistem nou ca acesta, îşi asumă eventualele pierderi, care sper să fie mici. Cred că aş putea avea încredere în această tehnologie. În orice caz, cred că recunoaşterea facială e mai puţin sigură ca alte sisteme de protecţie. Nu cunosc detalii în acest caz. Alte sisteme pot fi mai sigure, dar şi mai intruzive”.


Recunoașterea facială este folosită pentru deblocarea telefoanelor mobile de ultimă generație, însă tehnologia e controversată. Anul trecut au apărut mai multe cazuri în care hackeri au reușit să păcălească softul utilizînd capete printate 3D și aplicații care modifică trăsăturile unei persoane.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?