X 
Transnistria stiri: 1406
Eurovision stiri: 504

Premierul Indiei, despre cele mai mari pericole la adresa umanității

24 ian. 2018,, 21:00   Externe
2664 0

Protecţionismul în creştere, terorismul și lipsa eforturilor de a combate schimbările climatice reprezintă cele mai mari ameninţări la adresa lumii de astăzi, a declarat prim-ministrul indian Narendra Modi, în discursul de deschidere a Forumului Economic Mondial de la Davos, transmite dpa, citată de Agerpres.

„Se pare că ceea ce se întîmplă este opusul globalizării'', a afirmat Modi în faţa Forumului de la Davos, la care participă peste 3.000 de oameni politici, şefi de mari companii, intelectuali de prestigiu şi activişti sociali.

„Forţele protecţionismului îşi înalţă capetele împotriva globalizării'', a mai spus Modi, făcînd referire la impunerea de noi tarife, la impasul eforturilor de încheiere a unor acorduri comerciale multilaterale, precum şi la scăderea investiţiilor transfrontaliere.

Declaraţiile premierului indian sînt în opoziţie puternică cu politicile preşedintelui american Donald Trump, aflate sub semnul sloganului „America First'', şi ale administraţiei sale, care a introdus luni taxe sporite asupra importurilor de maşini de spălat şi de panouri solare, notează dpa.

Referindu-se la combatarea schimbărilor climatice, Modi a subliniat că, deşi toată lumea vorbeşte despre reducerea emisiilor de dioxid de carbon, puţine guverne sînt dispuse să împartă cu ţări în curs de dezvoltare tehnologii prietenoase cu mediul.

În acelaşi discurs, premierul indian a indicat terorismul drept cea de-a treia mare ameninţare globală de astăzi.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?