Transnistria stiri: 1406
Eurovision stiri: 504

Lavrov a comentat votul din Parlamentul britanic pe marginea Brexitului

16 ian. 2019,, 21:00   Externe
2462 1

Rusia nu se bucură de ieşirea Marii Britanii din UE şi îşi doreşte o Uniune Europeană solidă şi unită, a declarat miercuri ministrul de externe rus, Serghei Lavrov, citat de Reuters şi agenţiile de presă ruse.

Rusia este pregătită să coopereze atît cu Londra, cît şi cu Bruxellesul, indiferent de cum se va finaliza procesul de separare, a afirmat Lavrov în conferinţa de presă anuală susţinută miercuri la Moscova, potrivit TASS.

''Am spus întotdeauna, cu mult înainte ca ideea privind Brexitul să prindă contur, că este în interesul nostru o Uniune Europeană puternică, unită şi, cel mai important, independentă'', a afirmat ministrul rus, subliniind că UE este cel mai important partener comercial al Federaţiei Ruse.

Moscova doreşte restabilirea relaţiilor cu SUA şi UE, dar va contracara orice fel de agresiune, a spus ministrul rus de externe. ''Evident, vom continua să răspundem în mod adecvat la activităţile militare sporite ale NATO şi la apropierea infrastructurii militare a Alianţei de frontierele ruse'', a subliniat el.

Rusia insistă asupra faptului să nu se intervină în afacerile interne ale altor ţări, a afirmat în acelaşi timp şeful diplomaţiei de la Moscova, denunţînd ingerinţa SUA în afacerile interne ale Venezuelei.


Adunarea Naţională a Venezuelei, controlată de opoziţie, a adoptat marţi, cu sprijinul Statelor Unite, o declaraţie în care preşedintele Nicolas Maduro a fost declarat ''uzurpator'' de putere, notează RIA Novosti.

Este regretabil faptul că deja sînt voci care se pronunţă pentru eventuale sancţiuni împotriva Rusiei din cauza situaţiei legate de reţinerea lui Paul Whelan (fost puşcaş marin avînd cetăţenia SUA, Canadei, Marii Britanii şi Irlandei) la Moscova pentru acuzaţii de spionaj, a spus Lavrov, negînd că acesta a fost arestat în ideea de a-l oferi la schimb, aşa cum se speculează în presă.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?