Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3998

Într-un oraș apa se primește doar pe cartelă, prin tragere la sorți

25 iun. 2019,, 00:32   Externe
2018 0

Este criză de apă în unul dintre cele mai mari oraşe indiene. La Chennai, oamenii primesc apă pe cartelă, pentru că puţurile care alimentează aglomeraţia urbană cu aproape opt milioane de locuitori nu mai au apă aproape deloc. Asta pentru că de un an şi jumătate zona este lovită de secetă, iar pînza freatică este din ce în ce mai adîncă.

Criza de apă potabilă din Chennai a dus la închiderea mai multor şcoli, hoteluri sau magazine. Iar spitalele au amînat operaţiile care nu sînt urgente. Oamenii au cartele pentru apă şi se trage la sorţi ordinea umplerii bidoanelor. Cei care reuşesc să ia la început au apă curată, iar cei cărora le vine rîndul mai tîrziu au parte şi de mult mîl. Nu e suficient, dar sînt mulţumiţi şi aşa.

„Pe fiecare cartelă este un cupon. Putem să luăm două găleţi pe zi. Asta chiar ne ajută să depăşim mai uşor problema lipsei apei”, spune un localnic.

În zonele oraşului în care nu sînt puţuri de apă, vin cisterne. Iar coada poate dura uneori şi cîteva ore.

„Este o mare problemă cu apa în oraş, pentru că toate sursele au secat. Conductele sînt uscate şi nu mai este apă la robinet. Guvernul a început să ne trimită apă cu cisterna şi luăm, uneori, apă de trei ori pe zi”, spune un localnic.


Chennai, unul dintre oraşele istorice ale Indiei, cunoscut pînă în anii 90 drept Madras, este acum unul dintre cele mai mari centre industriale ale ţării. Rezerva sa de apă depinde foarte mult de sezonul musonului, care durează din octombrie pînă în aprilie. Aşa că, pînă în noiembrie, nu sînt şanse ca problemele să se rezolve. Autorităţile locale au fost criticate pentru că, în loc să aloce bani pentru mai buna colectare a apei de ploaie, investesc acum în furnizarea apei cu cisterna. Între timp, organizează rugăciuni, pentru a cere ploaie de la divinitate.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?