X 
Transnistria stiri: 1406
Eurovision stiri: 504

Donald și Melania Trump au inaugurat bradul de Crăciun din Washington (VIDEO)

6 dec. 2019,, 20:32   Externe
11638 0

Președintele SUA Donald Tramp a participat, joi seară, după revenirea în țară de la summitul NATO, la inaugurarea bradului de Crăciun din Washington.

Alături de soția sa, Melania Trump, care a aprins instalaţia de lumini ce decorează bradul de Crăciun, Donald Trump a transmis urări tuturor celor prezenți la această ceremonie organizată în parcul Ellipse, aflat între Casa Albă şi Monumentul Washington.

Bradul de Crăciun amplasat în acest an în capitala americană este un molid argintiu de Colorado, are o înălţime de peste nouă metri şi a fost adus din statul Pennsylvania, au anunţat reprezentanţii National Park Service. El a fost replantat la Washington în luna octombrie cu ajutorul unei macarale şi al unei echipe de horticultori, care i-au supravegheat evoluţia cu mare atenţie după transplantare.

Tradiţia bradului naţional, care este adus în fiecare an de Crăciun în capitala americană, datează din urmă cu aproape un secol. Prima instalaţie ce a decorat un astfel de brad de Crăciun a fost aprinsă de preşedintele Calvin Coolidge în 1923. Organizatorii au depus eforturi pentru a moderniza acest eveniment anual – începînd din 2013, bradul naţional american are un cont propriu pe Twitter. În noaptea de joi spre vineri, administratorii contului au publicat un mesaj către fani: „Vă mulţumesc tuturor celor care aţi venit să mă vedeţi în această seară!”.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?