X 
Transnistria stiri: 1365
Eurovision stiri: 499

Marea Britanie va contribui la modernizarea economiei Moldovei

16 feb. 2018,, 10:50   Economie
3893 2

Regatul Unit rămîne un partener de încredere al Republicii Moldova, care va continua să ofere sprijinul necesar pentru modernizarea economiei naționale.

Acest lucru a fost menționat de către ambasadoarea Marii Britanii în Republica Moldova, Lucy Joyce, în cadrul unei întrevederi cu ministrul Economiei și Infrastructurii din Moldova, Chiril Gaburici, la care au fost discutate subiecte ce țin de implementarea agendei de reforme în domeniul economic, consolidarea relațiilor comercial-economice dintre Republica Moldova și Regatul Unit al Marii Britanii.

Chiril Gaburici a apreciat evoluția relațiilor comerciale din ultima perioadă și a mulțumit Ambasadei Marii Britanii pentru suportul oferit în dezvoltarea economiei Republicii Moldova. „Mizăm în continuare pe susţinerea Marii Britanii în procesul de implementare a agendei de reforme asumate de Guvernul Republicii Moldova, inclusiv pe filiera luptei contra corupţiei, reformarea sistemului financiar-bancar, precum și consolidarea securităţii energetice”, a reiterat ministrul.

În context, Gaburici și-a exprimat aprecierea pentru lansarea, la 18 aprilie 2016, a Fondului pentru Buna Guvernare a Guvernului britanic, care, pe parcursul anilor 2016-2017, a alocat peste 5 milioane de euro pentru implementarea a 8 proiecte în țara noastră. Printre proiectele finanțate din acest fond se numără campania de informare publică despre Acordul de liber schimb aprofundat și cuprinzător (DCFTA), administrarea eficientă a cheltuielilor publice, consolidarea capacităţilor Serviciului Fiscal de Stat al Republicii Moldova etc.

La rîndul său, ambasadoarea Lucy Joyce a apreciat colaborarea existentă între cele două state, menționînd că Marea Britanie rămîne în continuare un partener sigur al Republicii Moldova, care va continua să acorde suportul necesar pentru modernizarea economiei naționale.


Oficialii au discutat inclusiv despre participarea companiilor britanice la activitatea zonelor economice libere, a parcurilor industriale și a parcului IT „Moldova IT Park”, care oferă condiții atractive pentru investitorii străini.

În prezent, în Republica Moldova îşi desfăşoară activitatea 235 de întreprinderi cu capital britanic, în valoare de circa 397 de milioane de lei.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?