40 de mii de lei pentru fiecare loc de muncă nou

40 de mii de lei pentru fiecare loc de muncă nou

Autoritățile moldovene vor aloca subvenții de stat în valoare de 40 de mii de lei pe an pentru fiecare loc de muncă creat în 2018. În acest scop, în buget au fost alocați 40 de milioane de lei.

Acest fapt este prevăzut de Regulamentul privind subvenţionarea creării locurilor de muncă, aprobat recent de Guvern în scopul stimulării investițiilor pentru dezvoltarea economică prin crearea de noi locuri de muncă și reducerea migrației, relatează NOI.md.

Conform documentului, Ministerul Finanțelor va oferi 40 de mii de lei pe an în formă de subvenții, pentru fiecare loc de muncă creat, companiilor care au creat cel puțin 100 de noi locuri de muncă, cu condiția ca salariul fiecărui angajat să fie de cel puțin 75% din salariul mediu pe economie.

De asemenea, agenții economici trebuie să nu aibă restanțe la achitarea impozitelor și taxelor față de bugetul public național, cu excepția cazurilor de reeșalonare a datoriilor, conform acordurilor încheiate. De asemenea, ei urmează să se angajeze să mențină numărul angajaților pentru o perioadă de cel puțin 3 ani de la plata ultimei tranșe a subvențiilor.

Persoanele juridice care au îndeplinit toate cerințele, cu excepția întreprinderilor de stat și a întreprinderilor cu o participație de stat mai mare de 50% din capitalul autorizat, vor fi eligibile să primească subvenții.

În același timp, programul de subvenționare a locurilor de muncă nu acoperă următoarele tipuri de activități economice: agricultură, silvicultură și piscicultură; industria extractivă; unele tipuri de industrie de prelucrare; producția și furnizarea de electricitate, gaz, apă, construcții; comerț; de asigurare; tranzacții imobiliare; activități culturale și de divertisment; comunicare etc.

Regulamentul descrie toate procedurile legate de subvenție, procedura de încetare a acordului pentru subvenții, precum și responsabilitatea părților și soluționarea litigiilor. În cazul rezilierii acordului de finanțare, compania beneficiară trebuie să returneze toate ajutoarele de stat, precum și să plătească o dobîndă suplimentară egală cu rata de bază a BNM în perioada de acordare a ajutorului.

În bugetul de stat 2018 sînt prevăzute subvenții pentru crearea a 1000 de locuri de muncă (40 de milioane de lei), însă din 2019 mărimea subvenției pentru crearea locurilor de muncă va fi indexată în funcție de creșterea salariului mediu pe economie.

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

trimite știrea ta

Fiți coautorul nostru! Dacă aveți o știre interesantă împărtășiți-ne-o și nouă!


captcha

Întrebarea zilei Toate

load