Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 4000

S-a dat drept medic și a înșelat mii de pacienți timp de 22 de ani

19 noi. 2018,, 21:02   Externe
3530 0

Zholia Alemi a spus că a obținut o calificare de medic primar cînd s-a înregistrat pentru prima oară în Marea Britanie, în anul 1995.

În realitate, afirmația ei că are o diplomă de la Universitatea din Auckland, Noua Zeelandă, a fost o minciună. Abia în luna octombrie a acestui an femeia a fost prinsă și închisă. Și asta pentru că a fost prinsă profitînd de un pacient în vîrstă pe care l-a pus să o facă moștenitoarea averii lui. Alemi a lucrat ca psihiatru într-un centru pentru oameni care suferă de zăluzire, în Cumbria.

Femeia a exploatat relația cu victimele ei vulnerabile, potrivit metro.co.uk. Deși a negat acuzațiile de fraudă, ea a fost găsită vinovată și a fost condamnată la cinci ani de închisoare după un proces care a avut loc la Tribunalul Carlisle. Consiliul General Medical și-a cerut scuze pentru verificările inadecvate făcute în anii 90 și pentru orice daune ar fi produs acest lucru pacienților. După ce cazul lui Alemi a ieșit la lumină, peste 3.000 de doctori străini care lucrează în Marea Britanie au fost luați la verificări.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?