Irisul este considerată floarea zeilor, pentru că în mitologia greacă Iris era mesageră zeilor. Legendă spune că de fiecare dată cînd ducea mesaje pămîntenilor, pe urmle pașilor săi creșteau flori.
Irisul sau stînjenelul de grădina face parte dintr-un grup cu peste 300 de specii, cu rădăcina formată din bulb. Toate aceste flori pot fi cultivate că plante perene.
În natură, în mod spontan irisul crește la latitudininile mai nordice, dar s-a adaptat foarte bine și la zonele temperate unde crește mai înalt și este mult mai rezistent decît în mediul sau de origine.
Irisul de grădina are o înălțime de la 10 la 12 centimetri în cazul plantelor pitice și pînă la 50-80 de centimetri în cazul celor înalte. Irisul înflorește în mai-iunie.
Reușesc să înflorească de mai multe ori în cursul unui an, dacă au condițîi prielnice de mediu și mai ales dacă verile sînt blînde.
Cel mai des irisul o să facă flori mov, această fiind și varianta cea mai răspîndită. Există însă iriși cu flori de culoare albastră, roz, galbenă și, mai rar, roșu sîngeriu.
Florile sînt parfumate iar formă lor fariaza de la un soi la altul avînd în linii mari aceleași caracteristici: trei petale, asimetrice. Florile sînt mari au pete de altă culoare și se răsucesc.
Irisul de grădina are nevoie de un sol fertil și iubește să crească în locurile expuse la soare, deși nu suportă caniculă și nici temperaturile foarte ridicate.
Plantarea se face că la orice alt bulb, la mică adîncime și la distanță unele de altele. Au nevoie de udare abundență după plantare. Perioada optimă pentru plantare este începutul lui aprilie, pînă la finele lunii. Unul din avantajele este că irisul de grădina are o componentă sălbatică, ceea ce face că aceștia să nu aibă nevoie de o îngrijire specială.
Unul din amănuntele care trebuie avut în vedere este să acoperi rizomi cu pămînt, pentru că pe măsură ce cresc au tendința de a ieși afară.
Irisul de grădina se înmulțește singur, formeaz grupe compacte, se întinde pe marginea aleilor și se menține singur în culturi pe același loc și 5-10 ani, dacă locul este bun, dacă au apă și lumina.
În grădina irisul are neapărată nevoie de un sol care să se dreneze bine, ușor afînat, mai degrabă acid. Culoarea și mărimea florilor depinde uneori de calitatea și aciditatea solului. Irisul de grădina se simte bine și în locuri umede.
Irisul de grădina rezistă bine iarnă, dar solul în care se află rizomi trebuie acoperit cu un strat de frunze pentru a proteja rădăcina de geruri foarte mari, mai ales că aceștia rămîn de cele mai multe ori la suprafață solului.
Adăuga comentariu