Transnistria stiri: 1364
Eurovision stiri: 499

Horoscopul pentru 13 noiembrie 2019

13 noi. 2019,, 07:00   Externe
2945 0

BERBEC

Te tot întorci cu gândul într-o perioadă de demult, care a devenit o obsesie pentru tine, dar chiar nu ai de ce să-ţi faci atâtea griji. Problema respectivă e demult uitată, ba poate chiar demult rezolvată şi nu mai are rost să tot zgândăreşti prin amintiri. E un capitol închis, ai face şi tu bine să-l laşi acolo unde este, pentru că nu mai are nici un rol în viaţa ta de acum. Ţi-ai învăţat lecţia din acele timpuri, ţi-ai asumat eventualele vechi responsabilităţi de atunci, deci treci mai departe cu inima liberă că ce a fost mai greu, gata, s-a dus, e de domeniul trecutului! Eşti pe teren sigur care chiar nu mai are nicio legătură cu cele întâmplate anterior!

TAUR

Dacă pleci la drum, toate se vor aranja perfect, ca după un program foarte bine stabilit. Nici vorbă de întârzieri, de blocaje, de schimbări de ritm, ci totul va merge ca uns! Fii şi tu un exemplu de punctualitate, pentru că azi e nevoie de o sincronizare perfectă a tuturor resurselor, respectând întocmai criteriile legate de timp. Ajungi la ora stabilită, pleci la fix, nu te abaţi de la programul impus de alţii şi ai să vezi că timpul se dilată şi îţi ajunge pentru tot ce ţi-ai propus. Ba chiar atunci când spuneai că nu-ţi mai ajunge timpul pentru cine ştie ce activitate, dacă te vei adapta perfect acestui ritm, vei descoperi la final că ai rămas şi cu un răgaz binemeritat ca să-l foloseşti după cum îţi place. Se ştie că tu ai o relaţie specială cu timpul, dar azi parcă eşti ceas elveţian!

GEMENI

Nimeni nu te întrece când vine vorba de colaborare, pentru că tu sari în ajutorul cuiva chiar şi fără să ţi-o ceară în mod intenţionat. Dai dovadă de o capacitate imensă de dăruire pentru binele altuia, pentru că ştii că faci parte dintr-un tandem, dintr-un angrenaj de suflete în care a venit rândul ca şi tu să fii cel care preia rolul de motor principal de energie în beneficiul celuilalt. Cândva, partenerul tău a fost cel care dăruia şi tu primeai cu încredere ce avea el de oferit, dar acum a venit vremea să se întoarcă roata. Dai fără să aştepţi nimic în schimb, convins că aceasta e şansa ta de a te revanşa pentru tot ce ţi s-a dăruit până acum. Asta da colaborare!

RAC

Veştile care sosesc de departe te pun pe gânduri şi te supără, pentru că ar fi nevoie de o intervenţie din partea ta acolo, la faţa locului. Ca să te poţi prezenta personal, ar trebui să laşi alte treburi deoparte şi să pleci la drum, or nu eşti în cea mai bună stare pentru asta. E greu să rezolvi problema prin telefon, deci, dacă altfel nu se poate, urcă-te în maşină şi du-te acolo unde e nevoie urgentă de tine. Chiar dacă ţi-ai stricat astfel programul normal al zilei, măcar vei fi mulţumit că ai reuşit să înţelegi situaţia direct din miezul acţiunii, şi nu din povestiri.

LEU


Iubirea e un schimb continuu de daruri, deci nu te mulţumi numai cu a savura tot ce are partenerul să-ţi ofere cu prisosinţă. Sigur că e minunat să te laşi răsfăţat în gesturi de tandreţe şi de bunătate, dar nu uita cât de important e să şi dai la fel de mult înapoi. Fii un tovarăş cu drepturi şi obligaţii egale în relaţia pe care o dezvolţi, schimbând permanent cu celălalt sfaturi, idei, emoţii, energii pozitive. Nu sta cu mâinile în sân cufundat în marea iubire a celuilalt şi vino şi tu în completarea lui şi ai să vezi ce minunat evoluează iubirea voastră când vâsliţi în acelaşi sens, în acelaşi ritm, investind aceleaşi resurse de iubire. Dai şi primeşti şi o faci cu bucurie!

FECIOARĂ

Nu ajunge doar să faci declaraţii de dragoste pompoase, din vorbe meşteşugite, ci să demonstrezi celui drag ce simţi pentru el. Este momentul ideal pentru a sta de vorbă faţă în faţă ca doi oameni maturi pregătiţi să-şi prezinte intenţiile pe termen lung. Acum va ieşi la iveală superficialitatea, atracţia spre distracţie, pentru că dacă iubirea ta a fost doar o joacă, fii pregătit să-ţi iei rămas bun de la cel de lângă tine. El vrea ceva mult mai profund între voi de acum înainte şi ţi-o cere într-un mod ultimativ: ori – ori?

BALANȚĂ

Sentimentul cu care te trezeşti de dimineaţă e o combinaţie de echilibru, calm şi linişte interioară pe care vrei să le păstrezi cât mai mult. Simţi că ceva s-a mai liniştit în viaţa ta sau că urmează se revină la normal foarte curând, de aceea vrei să te bucuri de acest sentiment chiar din prima zi a lunii. Atitudinea cu care vei aborda evenimentele care vin trebuie să conţină exact aceste ingrediente: moderaţie, stabilitate emoţională, amabilitate, generozitate, prietenie. Acestea sunt punctele tale forte începând de azi!

SCORPION

Stai cu ochii şi urechile îndreptate la persoana care apare azi în calea ta, pentru că el se va dovedi a fi un exemplu demn de urmat. Cariera ta poate cunoaşte un punct de apogeu, ce are la bază o lecţie primită de la cei mai înţelepţi, mai experimentaţi, care au trecut deja prin situaţia în care te afli. Ai multe de învăţat de la acel om, ba chiar e o onoare să te afli în compania sa şi să-ţi împărtăşească din ceea ce ştie. Ţine minte poveţele sale, informaţiile pe care ţi le oferă, experienţa pe care o expune acum prin exemplu personal, deoarece vei deveni şi tu ca el, cândva!

SĂGETĂTOR

Nu poţi ajunge încă la rezultatele la care ai visat atunci când ai pornit o activitate la care îţi aduci contribuţia şi în prezent. Ai impresia că nu se mai urneşte nimic şi eşti pus numai în faţa unor sacrificii continue. Te întrebi până când vei tot tolera situaţii din care nu ai nimic de câştigat ci doar de pierdut, dar trebuie să accepţi situaţia ca atare încă o vreme, pentru că orice sacrificiu va avea, într-un final, şi efectele dorite. Merită să faci diverse compromisuri din când în când.

CAPRICORN

Conflictele dintre generaţii se pornesc de la orice, dar noroc că eşti tu acolo ca să-i aşezi la masa tratativelor şi a-i ajuta – sau obliga – să ajungă la un compromis. Adevărul poate fi undeva la mijloc, de aceea e nevoie de un arbitru imparţial aşa ca tine pentru a judeca la rece situaţia şi a oferi o soluţie care să mulţumească ambele tabere. Sigur există o cale de mijloc de care pot profita şi unii şi alţii, dar, pentru că fiecare o ţine pe a sa, nimeni nu o găseşte. De aceea eşti tu de faţă, pentru a oferi o idee salvatoare acceptabilă, reciproc avantajoasă, pe cale amiabilă.

VĂRSĂTOR

Este o zi agitată în care vei cădea de multe ori în tirul altora şi mai nervoşi decât tine. Ai limba cam ascuţită, dar de data aceasta nimereşti în medii în care ceilalţi sunt şi mai agresivi, şi mai furioşi, încât nu ştii cum să le ţii piept. Te poţi aştepta la afronturi dure din partea unora care îţi seamănă. Deci ai ocazia să vezi, prin intermediul lor, cum arăţi şi tu când îţi sare ţandăra. Ei sunt oglinda propriilor tale manifestări violente, deci poţi învăţa ceva din asta: să îţi mai domoleşti furia atunci când ceva nu-ţi convine.

PEȘTI

Bugetul s-a cam terminat şi când faci calcule la finalul unei perioade foarte încărcate din punct de vedere financiar, rezultatele nu sună promiţător. Dacă tot ştii că mergi pe un teren fragil, poţi lua unele măsuri de precauţie ca să nu te întinzi mai mult decât ţi-e plapuma, sau chiar să mai renunţi la unele cheltuieli, dacă pot aştepta. Atât banii care vin, cât şi cei care pleacă din cont, cunosc unele întârzieri şi hopuri enervante, de aceea va trebui să faci paşi cumpătaţi ori de câte ori vine vorba de o decizie cu impact financiar. Nu cheltui peste măsură şi nici nu crede în promisiuni de câştig deocamdată iluzorii.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Ce părere aveți despre inițiativa președintelui Franței, Emmanuel Macron, de a deschide în următoarele luni o misiune permanentă de apărare la Chișinău?