X 
Transnistria stiri: 1380
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3989

Cît timp putem folosi un recipient de plastic?

18 feb. 2019,, 04:30   Externe
7665 0

Reciclarea recipientelor de plastic este un lucru bun. Fie că depozitezi în ele alte alimente sau lucruri, fie ca le foloseşti pentru a-ţi lua pachetul la serviciu, cutiile sînt utile.

Mai mult, şi mediul are de cîştigat. Totuşi, trebuie să ştii că nu le poţi utiliza la nesfîrşit pentru că odată cu trecerea timpului plasticul se degradează şi poate deveni periculos.

De unde ne dăm seama cît să păstrăm recipientele din plastic?

Timpul de folosire a caserolelor sau a altor cutii din plastic depinde de calitatea materialului din care sînt fabricate. Este greu totuşi să ne dăm seama care este bun şi care nu. Există, totuşi, un indiciu. Fiecare recipient are înscris pe spate un cod care arată perioada de timp în care este sigur pentru utilizare. Ideal este ca plasticul din care sînt fabricate cutiile de plastic să aibă la bază prolipropilenă.

Polipropilena este folosită pentru că este foarte durabilă şi rezistă şi rezistă la temperaturi foarte mari, potrivit Societăţii Americane a Chimiştilor. Este considerată ca fiind sigură pentru sănătate.


Totuşi, deşi polipropilena este baza pentru plastic, în compoziţie mai intră şi alte substanţe care ajută la obţinerea diferitelor texturi şi a culorilor. Cea mai mare problemă este că noi nu avem cum să ştim care sînt aceşti aditivi pentru că niciun producător nu este obligat să menţioneze astfel de detalii pe cutii. Oricum, consumatorilor obişnuiţi le-ar fi greu să-şi dea seama dacă un anume mix de substanţe chimice este sigur sau nu pentru sănătate. Nici despre cele care nu au în compoziţie BPA şi ftalaţi despre care se ştie că sînt periculoşi nu se poate spune cu exactitate dacă prezintă sau nu riscuri pentru sănătate. Mai sînt o mulţime de alte substanţe despre care studii au arătat că pot duce la apariţia cancerului, bolilor de inimă, a afecţiunilor ficatului sau infertilitate.

Înlocuirea tuturor recipientelor din casă de plastic cu cele de ceramică sau sticlă este destul de costisitoare şi greu de făcut. Pentru a ne asigura că nu ne afectează sănătatea este necesar să avem grijă cum utilizăm cutiile din plastic. Chiar dacă pe ele scrie că pot fi spălate la maşina de spălat vase sau că pot fi folosite în cuptorul cu micriounde este bine să nu le supunem unui tratament termic foarte ridicat. Un grup de specialişti din SUA reunit sub numele Environmental Working Group nu recomandă ca recipientele din plastic să fie folosite la microunde. Atunci cînd le spălaţi la maşina de spălat vase este bine să fie puse în sertarul de sus pentru a fi cît mai departe de zona de unde se eliberează detergentul.

Specialiştii spun că o caserolă de plastic poate fi folosită în siguranţă cîteva luni, în funcţie de modul în care este întreţinută. Unii producători spun că recipientele lor pot fi utilizate şi 10 ani cu condiţia să fie respectate indicaţiile date de ei cu privire la folosire.

Un indiciu al faptului că trebuie să aruncaţi caseolele este decolorarea sau apariţia unor zgîrieturi pe suprafaţa lor.

Timpul de folosire este dat de modul în care aveţi grijă de ele.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?