Transnistria stiri: 1364
Eurovision stiri: 499

Ceaiul care îți prelungește tinerețea

19 iun. 2023,, 01:02   Externe
2096 0

Apreciat la începuturi doar în Asia, beneficiile ceaiului alb pentru sănătate, frumusețe și stare de bine sînt cunoscute azi în întreaga lume. Iată cinci dintre ele.

Ceaiul alb este derivat din mugurii și frunzele uscate la soare ale plantei Camellia Sinensis. Acest tip de ceai este cel mai puțin procesat dintre toate celelalte soiuri. Deoarece conține toate substanțele nutritive esențiale, ceaiul alb este considerat superior tuturor ceaiurilor. Mugurii alb-argintii ai plantei oferă băuturii o aromă ușoară și dulce, iar cantitatea de cofeină din ceaiul alb este mult mai mică în comparație cu cea prezentă în ceaiul negru sau verde, transmite tabuhighlife.ro.

Ajută la scăderea în greutate

Într-un studiu german recent, s-a constatat că white tea ajută la pierderea în greutate prin arderea celulelor grase existente și prevenirea formării stratului adipos în exces. Ceaiul alb, fiind mai puțin procesat decît alte tipuri de ceai, conține mai multe ingrediente responsabile de arderea grăsimilor.

Ajută la combaterea acneei


Conform unui studiu realizat la Universitatea Kingston, Londra, ceaiul alb are proprietăți antiseptice și antioxidante, și se știe deja că antioxidanții protejează pielea de deteriorarea celulară cauzată de radicalii liberi și o mențin sănătoasă. Așadar, poți lua în considerare consumul de ceai alb (două căni pe zi) pentru tratarea leziunilor acneice. Antioxidanții din ceaiul alb elimină toxinele a căror acumulare are un efect negativ asupra sănătății pielii.

Ajută în terapia anti-cancer

Potrivit unui studiu publicat în revista Cancer Prevention Research, ceaiul alb are un important efect anti-cancer. De fapt, el chiar s-a dovedit a fi mai eficient decît ceaiul verde în distrugerea celulelor canceroase.

Oferă energie pozitivă și crește capacitatea de reacție

Ceaiul alb trece prin cea mai redusă etapă de procesare și, prin urmare, prezintă cea mai mare concentrație de L-teanină (un aminoacid care stimulează vigilența). Numeroase studii au arătat, de asemenea, că L-teanina, combinată cu o cantitate mică de cofeină precum cea prezentă în ceaiul alb, poate scădea nivelul de anxietate. Aminoacidul îmbunătățește, de asemenea, memoria și timpul de reacție.

Protejează sănătatea și frumusețea dinților

Ceaiul alb conține fluoruri, flavonoide și taninuri, toate cu efecte benefice pentru dantură. Conform unui studiu realizat în India, fluorul din ceai previne apariția cariilor, taninurile inhibă formarea tartrului, iar flavonoidele împiedică dezvoltarea bacteriilor. De remarcat este și conținutul mic de taninuri, de unde și risc mai mic de apariție a petelor dentare. Extractul de de ceai alb a fost adăugat, ca ingredient, într-o varietate de paste de dinți și, conform constatărilor, efectul antibacterian al pastelor de dinți a fost astfel îmbunătățit.

5
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?