Ivan Diacov: Decît să fac un atac de cord, mai bine stau acasă (VIDEO)

Ivan Diacov: Decît să fac un atac de cord, mai bine stau acasă (VIDEO)

Perceput de mulți drept omul antisistem, fostul procuror al municipiului Chișinău, Ivan Diacov, e determinat să nu mai revină în sfera publică.

Într-un interviu acordat portalului NOI.md, fostul procuror a acceptat să deschidă parantezele și ne-a dezvăluit cu ce-și ocupă timpul în prezent, de ce a refuzat să profeseze ca avocat, chiar dacă are această posibilitate, dar și de ce nu rîvnește funcția de procuror general. Principala lui preocupare, după expirarea mandatului de procuror în 2015, au devenit nepoții și familia. Fiind un om emoțional, pe alocuri chiar impulsiv, Diacov spune că nu ar mai putea să tolereze la această vîrstă abaterile din sistem.

„Îmi educ nepoții cu un sentiment de patriotism. În rest nu mă ocup cu nimic, îmi caut de familie. Mulți îmi zic, chiar și fratele meu: «De ce nu te duci avocat? Iată acela s-a dus, tu de ce nu te duci?» Noi știm care e realitatea în avocatura moldovenească, la noi sînt oameni destul de pregătiți, dar în principiu nu depinde de ei nimic, fiindcă nu sînt ascultați, fiindcă așa e sistemul justiției în Republica Moldova. Și eu, fiind un om destul de pregătit și emoțional în același timp, mă tem nu de ceea ce se petrece în societate, dar de mine mă tem. Ai dus pachetul în instanță – ai rezolvat problema, dar eu nu sînt omul cu pachetul, este exclus. De aceea, să merg și să țin o pledoarie în fața nu știu cui, cînd nimeni nu are de gînd să te asculte, să mă duc să am un atac de cord pentru un salariu care n-o să-mi ajungă? Noi știm ce medicină avem în țară”, a remarcat descurajat Diacov.

Fostul acuzator spune că aportul său la educația nepoților valorează mai mult decît ce ar putea face în instanța de judecată. „Decît să plătesc pe cineva străin să vină să se ocupe cu nepoții, mai bine mă ocup eu și sînt convins că educația pe care o să le-o dau eu nu o s-o dea nicio dădacă. Îmi fac meseria de bunic”, a menționat el.

Ivan Diacov a mai mărturisit că exclude posibilitatea de a se întoarce în domeniul jurisprudenței, iar la funcția de procuror general nici nu visează.

„Desigur că, dacă m-ar asculta cineva, eu l-aș consulta pe procurorul general, și pe actualul, și pe viitorul, i-aș da un sfat, dacă ar vrea să mă asculte, dar să mă duc să pretind? Nu! Hai să fim serioși, statul Republica Moldova, în 25 de ani, a învestit în mine, în mine sînt acumulate cheltuieli ale societății moldovenești. Eu nu știu cît costă treaba asta, dar pînă m-am făcut Ion Diacov a trecut ceva timp. Eu cost ceva și aș vrea să restitui măcar cît de cît”, a adăugat intervievatul.

Cît privește relația sa cu conducerea Procuraturii Generale, Diacov recunoaște că există anumite ostilități, din cauză că mesajele sale sînt deranjante pentru unii.

„Pe mine, cu părere de rău, actuala procuratură nu are ochi să mă vadă, pentru că eu le dau sfaturi. Nu le convine, îmi pare rău, eu vreau să ajut, nu vreau să critic, dar dacă oamenii nu înțeleg… Le doresc binele și foarte mult doresc ca Procuratura, căreia i-am dedicat viața – 35 de ani, mai mult nu am lucrat nicăieri, vreau să doresc ca această instituție să prospere și să fie în viziunea națiunii cel puțin a doua după Biserică”, a conchis el.

Ivan Diacov a plecat din funcția de procuror șef al municipiul Chișinău în decembrie 2015, odată cu finalizarea mandatului, după aproape 35 de ani de activitate în domeniul judiciar.

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Sondaj Toate

load