X 
Transnistria stiri: 1352
Eurovision stiri: 497

N-au trecut nici zece ani: a fost inițiată modernizarea sediului Președinției

19 feb. 2018,, 17:21   Capitala
3448 0

Lucrările de reparație a clădirii Președinției se prevede să se finalizeze pînă în luna mai 2018.

După cum s-a anunțat anterior, Turcia a adoptat decizia privind finanțarea integrală a lucrărilor de modernizare a sediului Președinției. Totodată, lucrările de reparație urmează să fie finalizate pînă în luna mai 2018. Acest lucru a fost posibil grație unor înțelegeri stabilite în prealabil cu președintele Turciei, Recep Tayyip Erdoğan.

Potrivit înțelegerilor prealabile, ceremonia de inaugurare a Președinției modernizate va avea loc în cadrul vizitei oficiale a președintelui turc în Moldova la invitația lui Igor Dodon în mai 2018.

„În iunie 2017 Recep Tayyip Erdoğan a acceptat solicitarea lui Igor Dodon, iar pe 22-23 decembrie, Agenția Turcească pentru Cooperare şi Coordonare TIKA a organizat o licitație, la care au participat trei companii turcești. A cîștigat compania care a oferit cel mai mic preț – „Sonkay” (Ankara). Decizia statului turc de a repara sediul Președinției Moldovei a fost comunicată autorităților moldovene, în special Guvernului, toate procedurile au fost transparente”, a comunicat anterior Ambasada Turciei.

Reamintim că în timpul protestelor din aprilie 2009 clădirile Parlamentului și Președinției au fost devastate. Dacă clădirea Legislativului a fost modernizată și dată în exploatare, atunci Președinția continuă să fie înconjurată de un gard de construcții. În 2009 lucrările de reparație s-au estimat la 251,2 milioane de lei. Acestea urmau să fie finalizate încă în 2012, dar au fost sistate în 2010, din cauza deficitului de mijloace. La începutul anului 2015, sediul a fost reparat în proporție de aproximativ 47 la sută. În primăvara anului 2015, suma cheltuită de autorități pentru reparația clădirii Președinției nu a atins nici 110 milioane de lei.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Ce părere aveți despre inițiativa președintelui Franței, Emmanuel Macron, de a deschide în următoarele luni o misiune permanentă de apărare la Chișinău?