Istoria conspirativă a Europei: dualismul, gnosticismul și ce se ascunde în povestea despre Făt Frumos

Veaceslav Matveev

Povestindu-vă despre templieri și influența lor asupra viitorului destin al civilizației, am clarificat o serie de momente legate de mișcarea bogomililor și catarilor, care au întruchipat în ideile lor misterele zoroastrismului, maniheismului și marcionismului, legîndu-le de soarta lumii creștine.

Această sinteză a dat naștere unei mișcări foarte interesante, care va influența în viitor ideile Ordinului Cavalerilor Templieri și alte mistere medievale ale Europei. În articolul precedent am demonstrat modul în care mișcarea paulicianistă, a celor strămutați în Balcani a influențat bogomilismul bulgar, numit în Evul Mediu "erezia bulgară". Acest din urmă fapt a influențat, la rîndul său, soarta Balcanilor, a Europei de Est, a Rusiei și mișcarea catarilor.

Sciziunea bogomililor

După cucerirea Bulgariei în anul 1018 de către Vasile al II-lea, multe familii nobile bulgare s-au mutat la Constantinopol. Bogomilismul, asimilat de o parte din nobilimea locală și monahismul bizantin, și-a dezvoltat propria teologie. Totuși odată cu creșterea numărului de adepți ai acestei doctrine, au început și dezacordurile. Cel mai probabil, anume disputele teologice din capitala mondială, Constantinopol, au condus la scindarea mișcării. Bogomilii, care recunoșteau ca zeitate atotputernică și veșnică pe Satana, s-au unit cu Biserica Dragovițk (după denumirea satului de la granița dintre Tracia și Macedonia). Bogomilii tradiționali însă pentru care Satana a rămas fiul decăzut al lui Dumnezeu, și-au păstrat vechiul nume de "bulgari".

Mircea Eliade în „Istoria credințelor și ideilor religioase” scrie: „Deşi «dragoviţanii» proclamau un dualism absolut (această doctrină teologică examinează ca stînd la baza lumii noastre două principii metafizice total opuse – Binele și Răul – nota red.), iar «bulgarii» un dualism moderat, cele două biserici se tolerează reciproc.”

Aproximativ în același timp cînd bogomilismul a fost condamnat de Soborul de la Tîrnovo, are loc procesul de dispersare a bogomililor. Dualiștii bogomili ajung la nivelul de nemanifestare și încep să se transforme într-un mister independent, profund conspirat. După o serie de represalii, bogomilii care au avut puterea de a se opune sistemului au plecat spre nord: pe pămînturile rusești, Principatele Dunărene, Valahia și Moldova. De asemenea, în Occident, căci evenimentele importante ulterioare, dezvoltarea acestei mișcări și opunerea ei totală sistemului bisericesc vor avea loc anume în Occident. Tocmai aici, în luptă aprigă, dualismul va provoca Biserica Catolică, scoțînd la lumină pentru creștinismul occidental, multe mituri necunoscute pînă atunci, legende și mistere ale existenței.

În aceeași lucrare, Mircea Eliade a remarcat: „Deja la începutul secolului al XII-lea, evitînd persecuțiile, bogomilii au început să se mute în nordul Balcanilor, iar predicatorii lor au mers în Dalmația, Franța și Italia. În plus, bogomilismul, în unele țări, a dobîndit statut de religie de stat. Așa, de exemplu, s-a întîmplat în Bulgaria (în prima jumătate a secolului al XIII-lea), în Bosnia în timpul domniei lui Ban Kulin (1180-1214). În secolul al XIV-lea însă, secta își pierde influența, iar după cucerirea Bulgariei și Bosniei de către otomani (1393), majoritatea bogomililor s-au convertit la islam".

Provocarea Bisericii Catolice

Prin intermediul învățăturilor sale și al evangheliilor apocrife, bogomilii și-au continuat predicarea mistică în Vest. Provocînd Biserica Catolică, ca un pic mai devreme Biserica Ortodoxă, ei dezvăluie un uriaș aparat gnoseologic. Cunoștințele lor descurajează, la început, preoțimea occidentală, care, spre deosebire de Constantinopolul ortodox, experimentat în bătăliile cu ereziile, nu cunoștea practic nimic, cu excepția evreilor, desigur, dacă nu-i amintim pe păgîni.

Apropo, anume aceștia din urmă, în cea mai mare parte, au întîlnit cu bucurie această nouă doctrină, căci multe viziuni despre lume ale păgînilor și apologeților dualismului erau destul de apropiate, păgînii, fiind ultimii reprezentanți secreți ai vechii tradiții nordice. După înfrîngerea sașilor și a obodriților (uniunea medievală a triburilor slave), Rügen și Bohumil, s-au retras în ilegalitate. Acești oponenți totali ai creștinismului au fuzionat în acele timpuri cu dualiștii, formînd cea mai veche formă medievală a fraternității roșii-maro (național-comuniste – nota red.).

Consider că principala lovitură a inchiziției a fost asupra lor, deoarece anume ei, și nu păgînii puri, reprezentau pericolul adevărat. Căci primii nu cunoșteau doctrina sistemică, iar noii bogomil-păgîni se opuneau sistemului bisericii, bazîndu-se pe aparatul ideologic cunoscut bisericii. Ei citau Biblia și acele scrieri, care răscoleau Estul deja timp de o mie de ani, iar în alianță cu misticii celtici, ei au realizat ceva fără precedent, procreînd biserica Graalului.

Occidentul s-a înfiorat și s-a îngrozit, căci el a trăit timp de secole într-o stare de hibernare necuvîntătoare, "fierbînd în propriul suc" sau alergînd după rămășițele iluzorii ale credințelor nordice și celtice. Bogomilismul propriu-zis s-a transformat, de asemenea, adaptîndu-se din ce în ce mai mult la noile realități, la acele forme, care pe viitor vor crea subteranul mistic al Europei. Din acesta se vor naște Ramon Llull, Jan Hus, Giordano Bruno, John Dee, puterile templierilor și catarilor.

Mircea Eliade a studiat aceste procese, scriind: „Către sfîrșitul secolului al XII-lea, mișcarea religioasă populară s-a transformat definitiv într-o sectă cu propriul ritual și propria sa teologie, dualitate care s-a adîncit din ce în ce mai mult, diferențiind-o de creștinism.”

Sensul ascuns al poveștii despre Făt-Frumos

Este cert faptul că dualismul lua forma unei noi mișcări mistice. În acesta s-au îmbinat credințele duhovnicești vechi cu moștenirea păgînă, urmînd miturile slave despre Zeul Soarelui Veles, precum și despre Făt-Frumos - dușmanul valah al Zeului Întunericului. Cum ar trebui să interpretăm basmele moldovenești cu privire la eliberarea Ilenei Cosînzeana din Împărăția Dragonului Laur Balaur, legenda despre era cînd întunericul a cuprins Pămîntul și multe altele? Să ne amintim de faptul ce este cel mai de preț din copilărie pentru fiecare locuitor al Moldovei – basmele noastre.

Spre exemplu: „Făt-Frumos și Soarele”. Ce forță de cunoaștere dualistă îl ghida pe păstrătorul acestor mistere? Acesta își amintește de trecutul preistoric și cunoaște secretele adevăratului, sacrului război, ascuns de ochii profanilor, care de zeci de mii de ani, după dispariția Atlantidei, se desfășoară pe Pămînt. Iată rînduri din această poveste: „Cîndva demult tare, dar poate nu chiar așa de demult, dar iată că s-a întîmplat o asemenea nenorocire, a dispărut Soarele de pe Pămînt. Era acum întotdeauna noapte de nepătruns, întunecată-întunecată. Nu era lumină și căldură. Pădurile și cîmpurile au început să piară, iar apoi și animalele, și păsările. Oamenii spuneau că dragonii au furat Soarele. Dar unde l-au ascuns nu știa nimeni. Și sufereau sărmanii oameni din cauza întunericului, vai, cum mai sufereau!”

Este uimitor, cum poporul nostru a păstrat în amintire aceste antichități? Întunericul total reprezintă cunoașterea despre cea mai veche catastrofă de pe Planeta noastră, care a distrus orașele Inda și Hindustan, ceea ce l-a făcut pe Arkaim să încremenească și a îngrozit civilizația antică a titanilor. După acel dezastru, "marea iarnă" s-a instalat, aceasta fiindu-i prorocită de către Ahura Mazda regelui Yima, shahenshah-ului Pămîntului nostru, care i-a ascuns pe cei mai buni oameni în orașul tainic pînă în ziua de azi, pentru că încă nu e timpul și multe ne mai așteaptă încă. Scripturile antice ale brahmanilor, tradiția vedică ne vorbesc, de asemenea, despre această catastrofă. Astfel, secretele Estului se îmbină cu cunoașterea antică a popoarelor balcanice, reprezentanților vechii Europe.

Să ne reamintim de cîntecul, pe care l-a compus Făt-Frumos, cel născut pentru a salva lumea:

„Cînd voi creşte eu mai mare

L-oi scăpa pe mîndrul Soare”.

Acesta scrie despre Făt-Frumos ca despre Zarathushtra și primul Saoshyanta, despre faptul pe cine așteaptă lumea noastră astăzi în ajunul marilor schimbări ale ultimei bătălii, pe Ragnarök (în mitologia scandinavă – moartea zeilor și a întregii lumi). Multe aici, în descrierea lui Făt-Frumos sînt similare cu descrierea lui Baldur, fiul lui Odin, cel care a avut de suferit odată și va veni din nou în zilele ultimei bătălii, pe care lumea europeană și Terra-Mamă îl așteaptă ca pe eliberatorul său.

Solaritatea eroului face parte din doctrina dualistă a confruntării, unde totul este real și mai mult încifrat: de la frumoasa Ileana sau mama eroului pămîntului nostru, care l-a alimentat pe om cu sevele sale. Toate acestea le-a păstrat conștiința populară. Mult aici nu se manifestă, în special, acele momente în care tot ce păgîn se intersectează cu dualismul, formînd spiritul de opoziție a poporului ierarhiei avraamice în diferite forme și timpuri, stăpînind lumea fiilor simpli și inteligenți ai lui Velea-Apollo-Soare – păstrător al cunoștințelor străvechi, uitate de aristocrații conformiști.

Acesta este modul în care se dezvoltă istoria, storcînd deasupra cunoștințele mistice. Așa s-a dezvoltat aceasta și în Moldova, dar aici spiritul poporului, al Codrilor de poveste a păstrat multe din cele uitate demult în Occident. Misterul a trăit aici împreună cu omul care, comunicînd cu natura, cunoștea secretele liturghiei sacre a muncii și împărtășania păgînă participativă divină a celor care cresc natura și construiesc această lume cu propriile mîini.

Asemenea seve ale misterelor naturale, basmelor populare, misticilor, dualiștilor și a învățăturilor despre fiul lui Dumnezeu cel Bun, despre noul Făt-Frumos prezis de Zoroastru și Avesta alimentau sufletul multor domnitori moldoveni. De la Bogdan pînă la Alexandru cel Bun, de la Petru Mușat pînă la Ștefan cel Mare, a cărui fiică, după ce a absorbit ideile tatălui său, a dus aceste cunoștințe tainice îmbinate ale dualismului, creștinismului și credințelor populare la Moscova îndepărtată. Acolo, în sălbăticia secretelor fino-ugrice și ale tradițiilor slave, ea a încercat într-o luptă tragică să schimbe cursul istoriei. Nu i-a reușit, poporul rus însă a păstrat amintirea ei ca a unei apărătoare a celor suferinzi, ca despre o Ileană Cosînzeană nordică – Elena cea Frumoasă (Prekrasnaia).

Lupta împotriva dualiștilor

Istoria însă avea să-și urmeze propria cale, determinînd destinele. Lupta religiilor avraamice, iudeo-creștine cu dualiștii, care au păstrat amintirea secolelor, au continuat. Acestea s-au răspîndit în Balcani și în Principatele Dunărene, a cuprins Țaratul Novgorodului și Moscovia, Europa Centrală. Această confruntare încet, dar sigur, s-a îndreptat spre Vestul îndepărtat, unde, după înfrîngerea păgînismului, avînd dominația totală își crea propria versiune latină a creștinismului.

După ce și-a învins dușmanii naivi, el s-a întîlnit în mod neașteptat cu o nouă opoziție doctrinară și sistemică față de învățătura lui. Această opoziție deținea secretele cuvîntului lui Hristos, cunoștea carențele învățăturii creștine, avea revelația și profeții proprii. Astfel, două forțe s-au ciocnit într-o luptă ireconciliabilă.

La 11 februarie 1211, bogomilismul a fost condamnat în Bulgaria. Acest lucru s-a întîmplat la Soborul Tîrnovo. La acest sobor, țarul Boris a unit toate forțele ortodocșilor împotriva bogomililor. Unii dintre aceștia au continuat lupta, alții s-au dus în alte țări din Vest și în Rusia. Evitînd persecuțiile, bogomilii au cucerit cu învățăturile sale nord-vestul Balcanilor. Apoi, au trecut prin Dalmația și Carintia spre Italia și Franța, trezind la viață credințele dualiste populare, care, în cîteva secole, se diminuaseră, dar mai erau păstrate ca cunoștințe ale provenienței poporului. Ei înaintau spre noi realizări și spre o nouă luptă împotriva papalității.

Cum au influențat bogomilii Occidentul

Vestul a aflat multe de la bogomili: despre opoziția dintre zei, despre dualitatea lumii și legendele ei. Multe dintre ele i-au fost atribuite păstorului bogomil Ieremia. Precum, spre exemplu: „Legenda despre Sfînta Cruce”, legată de cea mai veche apocrifă „Evanghelia lui Nicodim”, apocrifele „Cum s-a făcut Hristos preot” și „Adam și Eva”. Aceste doctrine dualiste au explicat într-un mod nou cuvîntul Fiului lui Dumnezeu.

Multe lucruri au fost examinate aici și în noua istorie sacră a lumii. „Legenda despre Sfînta Cruce”, spre exemplu, bazîndu-se pe cuvîntul lui Hristos, totuși punea la bazele creării lumii principii complet diferite, explicînd istoria de pe poziții dualiste. „Cînd a făurit Dumnezeu toate, numai El şi Satanail erau pe lume”. Toate acestea reproduceau nu numai străvechiul dualism, ci și tradițiile păgîne slave.

Mircea Eliade scria în acest sens: „În literatura apocrifă acest motiv cosmogonic este larg difuzat, dar variantele sud-est europene şi slave scot în relief rolul Diavolului. Urmînd modelul anumitor secte gnostice, bogomilii au accentuat dualismul, sporind rolul Diavolului”. Bineînțeles, trebuie să luăm aminte că aici avem de-a face cu cunoașterea hipertrofiată, gnostică – dualismul, unde multe lucruri pe care le aveau inițial magicienii iranieni sînt distorsionate. Principalul lucru în această denaturare este rolul exagerat al diavolului. Căci inițial magii, ținînd cont de rolul acestuia, a celuilalt început, nici măcar nu s-au gîndit să-i atribuie vreun rol creativ. Iar ceea ce a creat el acolo a fost numit Hrafstra, fiind asociat cu răul. Acest început întunecat nu a avut o sarcină pozitivă la formarea sacră a lumii. Dar bogomilii au schimbat foarte multe. În confruntarea lor cu ortodoxia, ei au cam forțat nota, intrînd în contradicție cu ortodoxia creștină și cu învățăturile magicienilor, dar și cu învățăturile profetului iranian Zarathushtra.

Această denaturare a început încă din zurvanism, dar la dualiștii creștini a atins apogeul. În acest sens, ne întoarcem din nou la marele nostru compatriot Mircea Eliade, care, evaluînd această problemă teologică, scria: „Tot astfel, în apocrifa «Adam și Eva», bogomilii au introdus episodul unui «contract» semnat de Adam şi Satan, după care, Pămîntul, fiind făurit de acesta din urmă, Adam şi urmaşii lui îi aparţin lui Satan pînă la venirea lui lisus Hristos. Regăsim această temă în folclorul balcanic.”

Cu toate acestea, bogomilismul, distorsionînd multe, a și absorbit din exterior multe lucruri din afară în ideologia sa. În special, acesta a încorporat un număr foarte mare de mituri și doctrine mistice din religiile păgîne, păstrate de folclorul din Balcani. Acest lucru a neutralizat oarecum greșelile doctrinei bogomililor, deoarece pierzînd anumite lucruri au descoperit ceva nou, oferind o viață nouă poveștilor populare în noua realitate. A doua ediție a păgînismului a pătruns în prim-plan prin prisma luptei ortodocșilor cu dualiștii. Este greu de spus astăzi care sînt originile, pentru că totul s-a amestecat: folclorul și apocrifele dualiste.

Cel mai important lucru este că astăzi aceste taine macină conștiințele elitelor care încearcă să împartă, să clarifice unde aici e păgînism, dar unde creștinism gnostic. Este imposibil să împărțim aceste lucruri, aceste cunoștințe au existat din timpuri imemoriale, amestecîndu-se și reînnoindu-se unele pe altele. În acest caz altceva este important ce nume face să reînvie aceste cunoștințe, ce cheie le descuia și le chema la viață? Cred că, cu toate erorile dualiști aveau dreptate că monoteismul se opune metafizic nu păgînismului, ci dualismului – doctrinei care separă sistemele înrădăcinate ale Binelui și Răului, pentru că binele nu are nimic în comun cu Răul, dar și pentru că acesta nu este creat de Dumnezeul Bun.

Totul vorbește despre faptul că, cu toate greșelile și excesele gnostice în dualism, s-a păstrat tradiția care-i înrudește pe dualiști cu magicienii iranieni și cu acei care se închinau focului din Europa (noi îi numim în mod incorect păgîni, pentru că atît în păgînism, cît și peste tot, luptau nu religiile, ci tradițiile).

Astfel, în Europa și-a croit drumul mișcarea bogomilică, formată definitiv în Biserica catară, sfidînd tronul papal, creștinismul ortodox și influențînd ideile și misterele Ordinului Templierilor.