Transnistria stiri: 1405
Eurovision stiri: 504

O navă s-a ciocnit cu un cargou în Marea Egee

10 ian. 2018,, 17:11   Externe
2762 1

O navă amfibie de mari dimensiuni 'Yamal' , care face parte din Flota Rusiei din Marea Neagră, s-a ciocnit cu un cargou ce naviga sub pavilionul statului Sierra Leone la 30 decembrie în Marea Egee, a anunţat miercuri serviciul de presă al Flotei ruse din Marea Neagră, atribuind responsabilitatea pentru incident navei de transport, relatează Interfax.

'În timpul trecerii prin strîmtoarea Karpathos, (9-10 mile sud de insula Rhodos), în Marea Egee, cargoul Orka-2, care se naviga din Egipt către Turcia s-a ciocnit la 30 decembrie, în jurul orei 07:00, cu nava amfibie "Yamal", care se îndrepta din Marea Mediterană către Sevastopol', a declarat un purtător de cuvînt al Flotei ruse din Marea Neagră,Viaceslav Truhaciov.

În urma coliziunii, potrivit acestuia, nimeni nu a fost rănit, iar cele două nave şi-au continuat călătoria.

Navigînd pe o rută paralelă şi efectuînd o depăşire a navei de desant ruse pe partea stîngă, fără a se asigura că depăşirea este finalizată, cargoul şi-a schimbat brusc cursul spre dreapta, a explicat Truhaciov.

Anterior, surse bine informate au declarat pentru Interfax că "Yamal" a suferit mici avarii, dar nu în părţile esenţiale.

La 27 aprilie 2017, o navă rusească de recunoaştere de mici dimensiuni 'Liman' s-a scufundat în Marea Neagră în urma unei coliziuni cu un cargou la 40 kilometri vest de strîmtoarea Bosfor, aminteşte agenţia de presă rusă. AGERPRES/(AS - autor: Lilia Traci, editor: Sorin Popescu, editor online: Anda Badea)

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?