X 
Transnistria stiri: 1406
Eurovision stiri: 504

Eșec și în CMC pentru PL: ”Unirea” nu a trecut de consilieri

7 feb. 2018,, 12:18   Capitala
3655 2

Proiectul de decizie prin care fracțiunea Partidului Liberal din cadrul Consiliului Municipal Chișinău (CMC) a cerut declararea anului 2018 drept an al Unirii nu a fost susținută de consilieri.

Proiectul a fost susținut doar de 16 consilieri locali.

„Dacă era un Ștefan sau un Țepeș în Consiliu, le-ar tăia gîtul tuturor celor care vehiculează cu unirea. Stimați colegi, noi avem nevoie de un Ștefan care să ne unească și să dezvoltăm țara, dar nu să o scufundăm și să o distrugem așa cum am făcut în ultimii ani”, a declarat Ion Ștefăniță, consilier din partea PPEM.

„Noi trebuie să ne ocupăm de problemele orașului, lăsînd deoparte interesele politice. Cîteodată, unele forțe politice încearcă să ascundă marile probleme create tot de ei în acest oraș, promovînd interesele lor de partid, dar nu pe cele ale municipalității”, a punctat Vasile Chirtoca, președintele fracţiunii PCRM şi a celor fără de partid din cadrul CMC.

Potrivit socialistului, Ion Ceban, consilierii locali trebuie să se axeze pe subiectele care țin de municipalitate, care țin de drumuri, transport, infrastructură, școli, grădinițe, spitale, suburbii și multe alte lucruri care timp de 10 ani au avut de subferit.


La rîndul său, consilierul liberal Ion Cebanu a afirmat că oamenii s-au ascuns prin birouri și au evitat să voteze un eveniment simbol.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?