Cînd își vor primi chișinăuienii compensațiile pentru agentul termic?

Cînd își vor primi chișinăuienii compensațiile pentru agentul termic?

Pînă la ora actuală locuitorii Chișinăului încă nu și-au primit compensația promisă pentru agentul termic.

La sfîrșitul anului 2017, locuitorii Chișinăului au depus la adresa serviciilor municipale aproximativ 27.000 de cereri cu solicitări de a le fi oferite compensații, pentru încălzirea apartamentelor și caselor.

Primirea cererilor a început încă la mijlocul lunii octombrie, iar din noiembrie chitanțele trebuiau să vină deja cu reducerea în cauză. Însă și pînă la ora actuală mulți locuitori ai capitalei primesc aceleași facturi uriașe pentru agentul termic.

Corespondentul Sputnik Moldova a contactat Primăria Municipiului Chișinău și a aflat cînd pot conta cetățenii că vor putea primi reducerea promisă.

"Au fost făcute modificări în procesul de primire a cererilor, anume din acest motiv, prelucrarea lor durează atît de mult. Acum această problemă a fost deja rezolvată, majoritatea cererilor depuse, peste 20 de mii, au fost deja procesate. Pentru luna ianuarie chitanțele ar trebui să vină deja, ținîndu-se cont de compensație", a declarat secretarul de presă al Primăriei Vadim Brînzaniuc.

El a adăugat că restul cererilor urmează să fie procesate.

Iar pentru acei cetățeni care au primit facturile fără reducere, va fi făcută recalcularea și le vor fi trimise noi chitanțe, cu o sumă mai mică spre plată.

Reducerile pentru serviciile agentului termic sînt de 40%. Au dreptul să beneficieze de acestea familiile, a căror venit mediu lunar de persoană nu depășește trei mii de lei. În fiecare an, cererile pentru oferirea compensațiilor pentru agentul termic trebuie depuse din nou.

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Sondaj Toate

load