X 
Mai mulți copii din capitală au spus Adio grădiniță
2 iun. 14:40   15
Mai mulți copii din capitală au spus "Adio, grădiniță!"Cu dansuri, poezii și lacrimi - așa au spus adio grădiniței un grup de pici din capitală. Momentul a fost extrem de emoționant, iar unii copii au spus că deși sînt pregătiți să se așeze în bănci, totuși, ar vrea să mai rămînă la grădiniță. Pe o corabie improvizată micuții au spus adio grădiniței, iar educa
Juristă despre provocările pentru noul procuror general
2 iun. 11:00   684
Juristă, despre provocările pentru noul procuror generalJurista Mariana Kalughin a vorbit despre provocările, care stau în fața noului procuror general, Ion Munteanu. Ion Munteanu, care a a intrat oficial în funcție pe 1 iunie, a depus jurămîntul în aceeași zi pentru un mandat de 7 ani. Prezentă la ceremonia solemnă, președinta Maia Sandu, a spus că așteaptă,
Trecerile la frontieră A fost un flux mai mare pe sensul de ieșire din țară
2 iun. 10:40   598
Trecerile la frontieră: A fost un flux mai mare pe sensul de ieșire din țarăÎn punctele de trecere a frontierei, în ultimele 24 de ore, fluxul de persoane a constituit 64 220 traversări, un număr mai mare fiind consemnat pe sensul de ieșire din Republica Moldova. Mai multe traversări au fost ale cetățenilor străini – 37 240, iar traversările cetățenilor moldoveni au constituit 26
Cum șiau găsit mașinile de dimineață unii șoferi din Bălți
2 iun. 10:20   1379
Cum și-au găsit mașinile de dimineață unii șoferi din BălțiÎn rețelele sociale, au apărut mai multe fotografii, de unde se vede că mai multe mașini, parcate într-o curte de bloc din Bălți, au fost avariate, notează Noi.md. Potrivit imaginilor, publicate de canalul de Telegram Бельцы Онлайн, cîteva automobile au fost avariate, după ce pe acestea au căzut crengi gro
Noul procuror general Da eu am un salariu majorat
2 iun. 09:20   1157
Noul procuror general: "Da, eu am un salariu majorat"Noul procuror general al Republicii Moldova, Ion Munteanu, primește un salariu lunar de circa 47 de mii de lei. Șeful Procuraturii Generale (PG) a precizat pentru jurnaliști că leafa sa a crescut după ce a promovat testul integrității financiare și etice. „Da, eu am un salariu majorat în legătură cu pro
Prognoza meteo pentru 2 iunie
2 iun. 09:00   1018
Prognoza meteo pentru 2 iunieMeteorologii prognozează pentru astăzi înnorări variabile. În nordul țării, termometrele vor arăta +26... +28°C, iar în centru se așteaptă +30... +31°C. În sudul țării, în cursul zilei, temperaturile vor oscila între +31 și +33°C după-amiaza. Vîntul va sufla din sud, cu o viteză de 18 km/h.
În Moldova va fi creată mișcarea națională Pentru Pace
2 iun. 08:20   2194
În Moldova, va fi creată mișcarea națională "Pentru Pace!" În Republica Moldova va fi înființată mișcarea națională „Pentru Pace!”, care este creată în legătură cu temerile că țara noastră va fi atrasă în războiul din Ucraina. Decizia de a crea această mișcare a fost luată de către participanții la o conferință desfășurată la Chișinău privind problema păstrării pă
Valeriu Ostalep Forțele armate ale Moldovei sînt folosite în scopuri politice
2 iun. 03:20   2400
Valeriu Ostalep: „Forțele armate ale Moldovei sînt folosite în scopuri politice”Pentru prima dată în ultimii 30 de ani, forțele armate ale Republicii Moldova sînt folosite în scopuri politice pentru consolidarea puterii. O astfel de opinie a exprimat expertul în securitate, fostul viceministru de Externe, Valerii Ostalep, în cadrul emisiunii „Без галстуков cu Alexandru Stahurski” de la p
Soarta terenului din strada Grenoble incertă
2 iun. 02:30   1484
Soarta terenului din strada Grenoble, incertă Terenul situat de-a lungul străzii Grenoble, în preajma Spitalului „V. Ignatenco” și a hotelului „Vila Verde”, care ar putea fi transformat într-un scuar panoramic, rămîne a fi incertă. Redacția Noi.md a făcut o solicitare la Agenția Pentru Proprietăți publice, în care a solicitat informații privind soarta
Tînără din Moldova devine virală pe rețele cu mesajul despre identitatea moldovenească
2 iun. 02:17   7378
Tînără din Moldova devine virală pe rețele, cu mesajul despre identitatea moldoveneascăO tînără din Moldova a devenit recent virală pe rețelele sociale cu un mesaj transmis despre identitatea moldovenească. În videoclipul său, ea a utilizat cuvinte și expresii care reflectă specificul cultural și lingvistic al Moldovei, atrăgînd atenția asupra mîndriei și tradițiilor locale, transmite Noi.md
Expoziție aniversară la Muzeul Național de Artă
1 iun. 19:00   1111
Expoziție aniversară la Muzeul Național de ArtăArta caligrafiei în armonie cu pictura poate fi admirată la expoziția aniversară „Interferențe bizantine”, inaugurată la Muzeul Național de Artă din capitală. Sînt expuse lucrări din diferite perioade realizate de Alexandru Macovei, un maestru al caligrafiei, care a fost onorat la vernisaj cu medalia „Miha
Iurii Iazan își sărbătorește ziua de naștere cele mai bune lucrări ale artistului
1 iun. 18:00   1040
Iurii Iazan își sărbătorește ziua de naștere: cele mai bune lucrări ale artistuluiAstăzi își sărbătorește ziua de naștere pictor și grafician, Iurii Iazan. De asemenea, el este considerat pe bună dreptate unul dintre clasicii caricaturii moldovenești, lucrînd mulți ani în legendara revistă de satiră și umor „Chipăruș”, dar deja de mai mulți ani preferă alte genuri. Iurii Iazan a abso
Ușile Parlamentului sînt deschise pentru copii
1 iun. 17:20   1033
Ușile Parlamentului sînt deschise pentru copiiUșile Parlamentului sînt deschise pentru copiii care vor să descopere activitatea legislativului. De la începutul anului, peste 2000 de copii au vizitat instituția parlamentară, notează Noi.md. Mii de copii de diferite vîrste vin la Parlament pentru a afla mai multe despre activitatea legislativului.
La Bălți va avea loc un maraton ciclist
1 iun. 16:40   1627
La Bălți, va avea loc un maraton ciclistÎn municipiul Bălți, în data de 2 iunie 2024, va avea loc maratonul ciclist, consacrat Zilei mondiale a bicicletei. Maratonul va fi organizat în trei etape : -starturi recreative (200 m) – pentru copii în categoria de vîrstă 8-14 ani, startul la ora 10.10, conform traseului: Primăria mun. Bălți – biseri
Avertizare meteorologică Fiți atenți la vreme
1 iun. 14:53   2936
Avertizare meteorologică. Fiți atenți la vremeServiciul Hidrometeorologic de Stat a emis o nouă avertizare, notează Noi.md. Astfel, meteorologii anunță instituirea de Cod Galben de instabilitate atmosferică. Intervalul de acțiune: 01.06.2024 ora 14:40-24.00. Se prevăd descărcări electrice cu ploi de scurtă durată. Izolat, vot fi averse putern
Prognoza autorităților pentru fluxul de pasageri care vor călători prin Aeroportul Internațional Chișinău
1 iun. 12:00   3639
Prognoza autorităților pentru fluxul de pasageri care vor călători prin Aeroportul Internațional ChișinăuAutoritățile prognozează că fluxul de pasageri care vor călători prin Aeroportul Internațional Chișinău (AIC) va crește considerabil în următorii cinci ani, iar terminalul actual nu va mai face față. Din acest motiv, construcția unui nou terminal este necesară, iar Guvernul trebuie să acționeze rapid în ac
Cele mai tranzitate puncte de trecere a frontierei în ultimele ore
1 iun. 11:30   1668
Cele mai tranzitate puncte de trecere a frontierei în ultimele oreÎn ultimele 24 de ore, în punctele de trecere a frontierei, fluxul de persoane a constituit 56 334 traversări, un număr mai mare fiind consemnat pe sensul de ieșire din Republica Moldova, notează Noi.md. Mai multe traversări au fost ale cetățenilor străini – 34 569, iar traversările cetățenilor moldoveni a
Studenții despre implicarea în promovarea referendumului Trebuie să învăț nu am timp pentru așa ceva
1 iun. 10:45   1692
Studenții, despre implicarea în promovarea referendumului: "Trebuie să învăț, nu am timp pentru așa ceva"După ce în spațiul public a apărut scrisoarea Ministerului Educației prin care autoritatea solicită universităților să promoveze referendumul proeuropean, șefii de la educație au venit cu o reacție. Conducerea Ministerului Educației spune că nu se implică în promovarea plebiscitului și că nu a făcut decît
Ce spune Veronica MihailovMoraru despre un nou sediu pentru Procuratura Anticorupție
1 iun. 10:15   1436
Ce spune Veronica Mihailov-Moraru despre un nou sediu pentru Procuratura Anticorupție Un nou sediu pentru Procuratura Anticorupție (PA) ar urma să fie identificat pînă la finele lunii iunie. Declarația a fost făcută de ministra Justiției, Veronica Mihailov-Moraru. Potrivit ministrei, deocamdată nu a fost găsită o clădire exactă, însă se caută în continuare. „Problema sediului trebuie nea
Ludmila Levițcaia Investiți în tot ceea ce vă oferă posibilitatea să trăiți și să vă dezvoltați
1 iun. 10:00   1091
Ludmila Levițcaia: „Investiți în tot ceea ce vă oferă posibilitatea să trăiți și să vă dezvoltați”Ca designer vestimentar, a obținut o a doua diplomă și a cercetat „Costumele de nuntă în Moldova medievală”. Obținerea unei a doua diplome de studii superioare după 50 de ani nu este doar o investiție în viitorul propriu, ci și o oportunitate de creștere personală, dezvoltare profesională și auto-realizare
Ansamblul Hecenii din Moldova a uimit din nou juriul unui concurs de talente
1 iun. 09:45   2113
Ansamblul "Hecenii" din Moldova a uimit din nou juriul unui concurs de talenteAnsamblul "Hecenii" din Republica Moldova a făcut un spectacol de zile mari peste Prut, în finala unui concurs de talente. Dansatorii moldoveni au încins scena cu un joc din Bucovina. Jurații au fost impresionați de prestația spectaculoasă a ansamblului. „Sînt foarte mîndră de ei, îmi doresc să colaboră
Ion Munteanu numit Procuror General Ce mesaj ia transmis Maia Sandu
1 iun. 09:36   1808
Ion Munteanu, numit Procuror General. Ce mesaj i-a transmis Maia SanduLa sediul Procuraturii Generale, a avut loc ceremonia solemnă de numire în funcția de Procuror General a lui Ion Munteanu, care anterior a fost șeful interimar al instituției, notează Noi.md. Ceremonia s-a desfășurat în prezența președintei Maia Sandu, care i-a dresat felicitări. Șefa statului a mențion
Distracție și voie bună de Ziua Copiilor în toate sectoarele capitalei
1 iun. 09:30   1241
Distracție și voie bună de Ziua Copiilor în toate sectoarele capitaleiGuvernul și Primăria au pregătit peste 30 de programe cultural artistice în toate sectoarele municipiului Chișinău. Mii de copii sînt aşteptaţi astăzi, alături de părinţii lor, la Grădina Botanică, unde va fi mare distracție, cu muzică, dansuri şi multe dulciuri. Sărbătoarea va începe la ora 10.00 şi va
Ministra Justiției despre noul procuror general Trebuie să fie curajos
1 iun. 09:15   1363
Ministra Justiției, despre noul procuror general: "Trebuie să fie curajos"Ministra Justiției, Veronica Mihailov-Moraru, a declarat că, la fel cu societatea, are așteptări mari de la procurorul general, dar trebuie să fim conștienți de poziția și competențele sale de manager, dar și de unele funcții procesuale. „Sigur că procurorul general nu poate schimba totul în sistemul procu
Prognoza meteo pentru 1 iunie
1 iun. 09:00   1131
Prognoza meteo pentru 1 iunieMeteorologii prognozează pentru astăzi vreme noroasă și ploi cu descărcări electrice. În nordul țării, termometrele vor arăta +25... +27°C, în timp ce în centru vor fi +28... +30°C. În sudul țării, temperaturile vor oscila între +30 și +32°C pe parcursul zilei. Vîntul va sufla dinspre sud, cu o vitez
Cazul ciudat al unei femei dispărute în urmă cu 53 de ani
1 iun. 02:00   1915
Cazul ciudat al unei femei dispărute în urmă cu 53 de ani Poliția a lansat un nou apel pentru localizarea unei femei care a dispărut în urmă cu 53 de ani, existînd anumite date că aceasta ar putea fi în viață. Poliția din Bedfordshire, Marea Britanie, spune că Tina Whittamore, născută Tina King, a fost văzută ultima dată în Luton, pe 31 mai 1971. Pe atunci avea 1
Ce notă îi dă ministra Justiției activității Veronicăi Dragalin
31 mai. 21:37   1139
Ce notă îi dă ministra Justiției activității Veronicăi DragalinMinistra Justiției, Veronica Mihailov-Moraru, a refuzat să dea o notă activității șefei procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin. Totuși, ministra Justiției a precizat că nu poate nega că pe timpul mandatului acestea au fost înregistrate și unele rezultate. "Am fi dorit ca să avem mai multe rezultat
Unde mergem astăzi și în weekend să privim fotbal
31 mai. 21:00   1218
Unde mergem astăzi și în weekend să privim fotbalFederația Moldovenească de Fotbal (FMF) prezintă programul fotbalistic pentru acest weekend. Astfel, vineri, sîmbătă și duminică vom putea urmări meciul amical selecționatei Moldovei WU 19, dar și jocurile din Ligile de juniori, junioare și copii, transmite Noi.md. Meciul amical (WU 19) Vineri, 31 ma
Pensiile şi indemnizațiile pentru luna iunie În ce zile pot fi primite
31 mai. 19:45   596
Pensiile şi indemnizațiile pentru luna iunie. În ce zile pot fi primiteCasa Naţională de Asigurări Sociale (CNAS) anunță despre executarea finanţării primei tranşe a pensiilor şi alocaţiilor sociale în valoare de 73 milioane lei pentru luna iunie. Finanțarea pensiilor şi alocaţiilor sociale achitate prin intermediul instituţiilor bancare va fi în data de 4 iunie, iar în data
Ai o diplomă primești un job Ministerul Educației vine cu detalii
31 mai. 19:45   1387
Ai o diplomă, primești un job! Ministerul Educației vine cu detaliiAi o diplomă, primești un job. Dacă ai o diplomă de studii care îți permite să predai o disciplină școlară, Ministerul Educației și Cercetării te ajută să te angajezi într-o școală sau grădiniță. Cei selectați vor putea beneficia de o indemnizație unică de pînă la 200 000 de lei, compensații în valoare de
Mai mulți judecători și avocați invitați la audieri de Comisia Vetting
31 mai. 19:15   562
Mai mulți judecători și avocați, invitați la audieri de Comisia VettingComisia Vetting a expediat notificări de participare la audieri către mai mulți judecători și avocați, precum și către o reprezentantă a societății civile, aceștia fiind subiecți ai evaluării externe extraordinare, notează Noi.md. Printre cei invitați se numără: -Avocații Ruslan Berzoi, Ludmila Bolocan
O expoziție a artistului plastic Alexandru Macovei a fost vernisată la un muzeu din Capitală
31 mai. 19:00   919
O expoziție a artistului plastic Alexandru Macovei a fost vernisată la un muzeu din CapitalăLa Muzeul Național de Artă al Moldovei a fost vernisată astăzi, 31 mai, o expozițe personală cu genericul ”Interferențe bizantine” a artistului plastic Alexandru Macovei. Expoziția cuprinde 39 de lucrări, realizate de autor de-a lungul anilor. În debutul manifestării, directorul instituției, Tudor Zbîrnea
Mîine va avea loc ceremonia solemnă de numire în funcție a Procurorului General
31 mai. 18:56   977
Mîine, va avea loc ceremonia solemnă de numire în funcție a Procurorului GeneralProcuratura Generală invită reprezentanții mass-media la ceremonia solemnă de numire în funcție a Procurorului General, selectat în baza concursului organizat de Consiliul Superior al Procurorilor. Solemnitatea se va desfășura în data de 01 iunie 2024, ora 09:30, la sediul Procuraturii Generale (bd. Ștefan
Moldovenii care au muncit în Spania pot solicita pensii
31 mai. 18:15   1679
Moldovenii care au muncit în Spania pot solicita pensii La data de 1 iunie curent, vor intra în vigoare Acordul dintre Republica Moldova și Regatul Spaniei în domeniul securității sociale împreună cu Aranjamentul de implementare a acestuia, semnate la Madrid pe 21 iulie 2022. Scopul Acordului și Aranjamentului de implementare a acestuia este de a asigura un cad
Deconectări programate de lumină pentru 1 iunie
31 mai. 18:00   2619
Deconectări programate de lumină, pentru 1 iunie Pentru îmbunătățirea serviciilor prestate clienţilor, Î.C.S Premier Energy Distribution S.A. anunţă că pe 1 iunie, vor avea loc lucrări programate de întreținere, renovare și modernizare a rețelelor electrice pe adresele și în intervalele de timp indicate mai jos. 01.06.2024 Chişinău, sectorul Cioca
Un polițist a refuzat mită de mii de dolari Șeful MAI Gestul lui este demn de urmat
31 mai. 16:49   2095
Un polițist a refuzat mită de mii de dolari. Șeful MAI: "Gestul lui este demn de urmat"Șeful Inspectoratului de Poliție Botanica din municipiul Chișinău, Sergiu Rusu, a primit de la Ministrul afacerilor interne, Adrian Efros, următorul grad special înainte de termen, de comisar șef, notează Noi.md. Distincția i-a fost oferită pentru refuzul și denunțarea unei mite de 20.000 de dolari. Suma d
Incendiu întrun bloc locativ din capitală Ce au distrus flăcările
31 mai. 16:06   3003
Incendiu într-un bloc locativ din capitală: Ce au distrus flăcărileÎn după-amiaza zilei, pompierii din capitală au fost solicitați să intervină la lichidarea unui incendiu care a izbucnit într-un bloc locativ cu 9 nivele de pe strada Gheorghe Asachi, notează Noi.md. Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 15:01. Potrivit primelor informații a fost observat fum d
Siguranța copiilor la terenurile de joacă Respectați aceste recomandări
31 mai. 16:00   1609
Siguranța copiilor la terenurile de joacă: Respectați aceste recomandăriInspectoratul de Stat pentru Supravegherea Produselor Nealimentare și Protecția Consumatorilor vine cu recomandări privind siguranța copiilor la terenurile de joacă în preajma Zilei Internaționale a Copiilor. Pentru a proteja și a preveni copiii de accidente, răni, situații periculoase, este esențial să fi
Comisia Vetting despre un judecător de la Bălți Întrunește criteriile de integritate financiară și etică
31 mai. 15:45   1499
Comisia Vetting, despre un judecător de la Bălți: "Întrunește criteriile de integritate financiară și etică"Judecătorul Ion Talpa de la Curtea de Apel Bălți, evaluat de Comisia Vetting în calitate de candidat la funcția de membru în Colegiul pentru selecție și evaluare al Consiliului Superior al Magistraturii, întrunește criteriile de integritate financiară și etică. Potrivit Comisiei, acesta promovează evaluare
În loc să apere lege a încălcato Un avocat va ajunge în izolatorul CNA
31 mai. 15:36   1324
În loc să apere lege, a încălcat-o: Un avocat va ajunge în izolatorul CNA Ofițerii CNA și procurorii au reținut astăzi un avocat, în flagrant, în momentul returnării unor mijloace financiare ilicite, primite anterior de la denunțător. Acesta a restituit mita primită, în valoare de 4000 de euro, pe motiv că nu și-ar fi onorat promisiunea, notează Noi.md.
Novak Djokovic la cel mai bun meci al anului Cea făcut la RolandGarros
31 mai. 15:15   2515
Novak Djokovic, la cel mai bun meci al anului. Ce-a făcut la Roland-GarrosTenismanul sîrb Novak Djokovic, numărul unu mondial, a obţinut joi o calificare facilă în turul al treilea la Roland Garros după ce a avut emoţii doar în primul set în faţa spaniolului Roberto Carballes Baena, pe care l-a învins cu 6-4, 6-1, 6-2, făcînd probabil cel mai bun meci al său din 2024. Djokovic a
Care este salariul mediu în Moldova și în ce sectoare este mai mare
31 mai. 14:56   3960
Care este salariul mediu în Moldova și în ce sectoare este mai mareÎn trimestrul I 2024, în Moldova, cîștigul salarial mediu lunar brut, la unitățile din sectorul real cu 4 și mai mulți salariați și toate instituțiile bugetare, a constituit 13170,3 lei, fiind în creștere cu 14,7% față de trimestrul I 2023 Totodată, acesta a scăzut cu 1,7% față de trimestrul IV 2023. D
Ce spune președintele CRJM despre candidatura lui Munteanu la șefia PG
31 mai. 14:45   2784
Ce spune președintele CRJM despre candidatura lui Munteanu la șefia PGScenariul, potrivit căruia șefa statului ar respinge candidatura lui Ion Munteanu la funcția de procuror general, propusă de CSP, este puțin probabil. De această părere este președintele Centrului de Resurse Juridice din Moldova, Ilie Chirtoacă, care a menționat că șefa statului nu are temei de a refuza ca
Ce va lansa de Ziua copiilor Ministerul Muncii și Protecției Sociale
31 mai. 14:15   1603
Ce va lansa de Ziua copiilor Ministerul Muncii și Protecției SocialeMinisterul Muncii și Protecției Sociale (MMPS) anunță că în data de 1 iunie va avea loc lansarea platformei serviciialternative.gov.md, un proiect inovator dedicat serviciilor alternative de îngrijire a copilului în Republica Moldova. Potrivit MMPS, data de 1 iunie, Ziua Internațională a Copilului, a fost
Este Ziua Mondială fără Tutun Recomandările ANSP
31 mai. 13:30   3272
Este Ziua Mondială fără Tutun: Recomandările ANSPAnual, la data de 31 mai marcăm Ziua mondială fără tutun pentru a aborda consecințele pe care le are tutunul și produsele care conțin nicotină asupra sănătății populației, de a susține politici eficiente de reducere a riscurilor condiționate de tutun, dar și pentru a îndemna oamenii să-și revendice dreptul la
Ce destinații turistice aleg moldovenii în acest an
31 mai. 13:00   1714
Ce destinații turistice aleg moldovenii în acest anVara este imediat după colț, ceea ce înseamnă că vacanța mult-așteptată este la un pas distanță. Toate gîndurile acum sînt departe, la mare sau pe litoralul oceanic, în funcție de posibilitățile financiare. Agențiile de turism spun că afluxul de clienți este simțitor, avînd în vedere că încă se mai pot găs
Comisia PreVetting a finalizat evaluarea reluată în privința judecătorului Aureliu Postică
31 mai. 12:30   2276
Comisia Pre-Vetting a finalizat evaluarea reluată în privința judecătorului Aureliu PosticăComisia Pre-Vetting anunță că a finalizat evaluarea reluată în privința judecătorului Aureliu Postică, candidat pentru funcția de membru în Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) din rîndul candidaților judecători.
Colet cu surprize găsit de polițiștii de frontieră
31 mai. 12:30   5039
Colet cu "surprize", găsit de polițiștii de frontieră Într-un colet care urma să ajungă în Franța, polițiștii de frontieră din nordul țării au găsit un permis de conducere eliberat de autoritățile din Ucraina cu indici de falsificare. Pe direcția ieșire din țară în punctul de trecere al frontierei Costești, în baza analizei de risc, inspectorii au supus con
Adio an școlar la revedere dragi profesori și colegi Ultimul sunet de clopoțel a răsunat în toate școlile din Moldova
31 mai. 12:09   2545
Adio an școlar, la revedere dragi profesori și colegi: Ultimul sunet de clopoțel a răsunat în toate școlile din MoldovaAstăzi, 31 mai, în toate școlile din Republica Moldova a răsunat „Ultimul sunet de clopoțel”, marcînd sfîrșitul anului școlar. Jurnaliștii Noi.md au fost prezenți la Liceul Teoretic „Alexei Mateevici” din orașul Cricova, unde au surprins momente deosebit de emoționante. Atît profesorii, cît și absolvenții
Cele mai recente informații despre evenimentele și penal, miscarile obstesti, educației și religiei. Totul despre viața societății moldovenești.
Transnistria stiri: 1395
Preşedintele stiri: 4036