X 
Transnistria stiri: 1438
Preşedintele stiri: 4042

Mîine în capitală vor fi organizate evenimente dedicate Zilei Internaționale a Familiei

18 mai. 21:00   Capitala
1853 0

Duminică, 19 mai 2024, în capitală vor fi organizate diverse activități consacrate Zilei Internaționale a Familiei.

Astfel, la ora 14:00, în Zona Teatrul Verde din Parcul „Valea Morilor”, va avea loc un eveniment cultural-artistic dedicat importanței familiei și rolul acesteia în dezvoltarea unui mediu social sănătos.
Evenimentul va debuta cu o serie de activități distractive pentru copii, de la jocuri creative pînă la ateliere de artă și meșteșuguri.

De la ora 16:00, este prevăzut program artistic, cu muzică și dans.

De asemenea, în Parcul „Alunelul” din sectorul Buiucani, de la ora 13:00 pînă la 18:00, se va desfășura evenimentul cultural-artistic „Familia – celula de bază a societății”.

În program: desene pe asfalt, competiții sportive, starturi vesele, cerere publică în căsătorie, înregistrarea publică a căsătoriei tinerilor din sectorul Buiucani, omagierea cuplurilor longevive, program muzical-artistic.


Participarea la evenimentele enunțate este liberă, fiind o oportunitate pentru familii de a se bucura de timpul petrecut împreună.

Vă așteptăm să petreceți o zi plină de distracție și creativitate, sărbătorind familia în sectoarele capitalei.

Primăria Municipiului Chișinău și-a intensificat eforturile de sprijinire a familiilor prin diverse programe sociale, care includ suport financiar pentru cuplurile care sărbătoresc aniversări semnificative de căsătorie, asistență extinsă pentru familiile cu copii și servicii integrate de asistență specializată pentru copii cu dezabilități și familiile lor.

Aceste inițiative evidențiază angajamentul APL Chișinău de a promova bunăstarea familiei și de a asigura un mediu sănătos pentru dezvoltarea fiecărui membru al comunității.

4
0
0
1
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?