Regizorul Linas Zaikauskas a lucrat în ultimul un an și jumătate în cîteva teatre din Moldova, adunînd în jurul lui mai multe reclamații. În luna iulie, și-a dat demisia din postul de regizor-șef al Teatrul Dramatic Rus de Stat „A. P. Cehov” din Chișinău, după ce o parte a trupei l-a acuzat de diferite abuzuri, pe care el le neagă. Europa Liberă a aflat că ar exista, într-un alt context, o altă acuzație, mai gravă.
„La prima repetiție individuală, cred că era duminică, mi-am citit monologul, dar el a zis că vrea să jucăm o scenă mai sexuală”, a spus actrița, *Nicoleta (nume modificat).
Linas Zaikauskas a ajuns la teatrul Nicoletei ca regizor-invitat, urmînd să pună în scenă cîteva spectacole. Actrița spune că regizorul i-a propus de la bun început să facă repetiții în mod individual.
În vîrstă de 61 de ani, Zaikauskas a venit în R. Moldova din Ucraina ca refugiat, împreună cu soția și fiul lor, în primăvara lui 2022.
Actrița spune că nu doar ea, dar și alte colege erau invitate la repetiții individuale cu Zaikauskas.
Numai că incidentul de la prima repetiție individuală nu a fost singurul.
Într-o discuție cu Europa Liberă, Zaikauskas a respins orice acuzație de hărțuire care i se aduce în R. Moldova. „Sunt un regizor bun, solicitat și, cel mai probabil, nu sînt o persoană rea”, a scris Zaikauskas într-o conversație pe Messenger.
El a sugerat că este „foarte posibil” ca acuzațiile să fie un act de răzbunare din partea actorilor care n-au primit rolurile dorite în spectacolele montate de el.
Toată povestea o puteți citi AICI.
Adăuga comentariu