Acesta susține că „au fost identificate unele carențe” în procesul de organizare a licitației și că se dorește „ o concurență cît mai mare”. Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Cutia Neagră PLUS” de la TV8.
Pe 19 februarie, imediat ce a expirat termenul de depunere a ofertelor pentru prima licitație, ministrul Infrastructurii a anunțat că s-au înregistrat doar două companii, iar asta, potrivit lui Andrei Spînu, nu asigură o concurență suficientă. Oficialul a mai spus că procesul a fost sabotat, inclusiv din interior.În context, Cojuhari a oferit mai multe detalii despre proces. „Noi avem niște spații transmise în gestiunea aeroportului. Actele normative, legea prevede că pot fi date în arendă activele neutilizate de către întreprindere. Mai exact sînt date în arendă în locațiune întreprinderea care le gestionează. Noi vorbim de o parte din spații comerciale care se dau în locațiune, nu în concesionare. Prevederile legale spun că pot fi date în locațiune pe maxim trei ani.
Aceste spații pînă acum erau date fără licitație, concurență sau proces către companiile lui Șor. Una din obiectivele mele și însărcinările cînd am venit la APP ca pentru aceste spații de la aeroport să fie făcută licitație și să fie date transparent”.
„Licitația a fost anunțată de APP și Aeroportul Internațional Chișinău. Licitația a fost publicată de către AIC în Monitorul Oficial. Pe parcurs a fost asigurată comunicarea și a informat toți care s-au adresat în vederea clarificărilor, inclusiv despre anularea licitației am comunicat personal și cu ministrul Spînu.
Caietul de sarcini a fost elaborat de AIC. Noi vorbim despre o întreprindere strategică unde trebuie să fie atrase companii și serioase. Acolo avem nu doar spații comerciale, dar și trebuie să avem parteneri în tot ceea ce ține de deservirea aeronavelor, pasagerilor. Or ca să atragi companii serioase cu reputație internațională în acest domeniu trebuie să ai parteneri strategici. Au fost stabilite criterii solide pentru selecta un partener de încredere.
(...) Referitor la anulare, într-adevăr au fost identificate unele carențe în procesul de organizare a licitației. Vrem să fie cît mai participativ și o concurență cît mai mare și să obținem cît mai mari venituri”, a spus șeful APP.
Adăuga comentariu