Transnistria stiri: 1395
Preşedintele stiri: 4036

Sandu: ”Sîntem un popor al libertății și al democrației”

27 apr. 2022,, 10:55   Politică
2927 0

Moldovenii sînt un popor al libertății și al democrației, care a luptat și luptă pentru suveranitatea sa politică și economică, pentru emanciparea de sub orice tiranie.

Declarațiile au fost făcute de președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, în cadrul ceremonia dedicată Zilei Drapelului de Stat, infomează Noi.md

”Dragi concetățeni, astăzi celebrăm Ziua Drapelului de Stat. Conform legislației noastre, drapelul este „un simbol oficial major al suveranității și independenței Republicii Moldova”. Drapelul național este cel mai popular, cel mai elocvent simbol al unui stat. Drapelele apar odată cu formarea națiunilor. Ele reprezintă poporul și acceptarea populară a unui însemn identificator. Toate națiunile au simboluri oficiale și embleme solemne. Le avem și noi.

Cu Tricolorul începe istoria noastră modernă, realizările noastre din domeniul culturii, al științei, educației, sportului, deschiderea noastră spre lume prin tot ceea ce sîntem. Atunci cînd ne referim la drapel, acestea sînt lucrurile cele mai evidente și cele mai la îndemînă.

Dar culorile lui trimit, în primul rînd, la existența de zi cu zi a poporului nostru, la țăranii care muncesc pămîntul, la tradiția păstoritului, la acei oameni pentru care cerul, soarele și pulsul libertății este un mod de a fi, un fel aparte de a popula un teritoriu și de a-și percepe propria ființă”, a declarat Sandu.


Șefa statului a menționat că cetățenii noștri, indiferent de ocupație (intelectuali, comercianți, muncitori, agricultori, ciobani), indiferent de limbă, etnie, vîrstă și alte categorisiri, încap cu toții sub Tricolorul Republicii Moldova.

”Steagul ne amintește mereu cine sîntem. Iar noi sîntem cetățenii acestei țări: copii, tineri, adulți, oameni ai țării. Toți avem nevoie de acest simbol, căci el ne reprezintă.

Iată de ce, pe lîngă o etichetă și un ritual, avem nevoie de consolidarea noastră a tuturor în jurul acestui simbol, care este un însemn al nostru comun de europenitate și de istorie. Un simbol al aspirațiilor noastre democratice și de conviețuire comunitară pașnică, o emblemă a spiritului republican, o materializare a visului egalității în drepturi spre care tind oamenii – iată ce este Tricolorul nostru.

Această zi este și o zi a memoriei celor care s-au sacrificat pentru unitatea și suveranitatea neamului, a celor care au fost persecutați pentru că au arborat cu dîrzenie drapelul în trei culori. Aici ne gîndim și la scriitorii, oamenii de cultură, savanții, personalitățile din domeniul politicului care au ieșit în 1989 pentru a participa la Marea Adunare Națională sub acest steag. Stindardul tricolor amintește mereu de Mișcarea de Eliberare Națională a moldovenilor.

El reprezintă cinstea față de trecutul nostru istoric, dar și un mesaj pe care îl transmitem viitorului: sîntem un popor al libertății și al democrației, care a luptat și luptă pentru suveranitatea sa politică și economică, pentru emanciparea de sub orice tiranie.

Un drapel mereu vorbește și transmite semnificații importante. Cele trei benzi verticale – albastru, galben și roșu – sugerează și verticalitatea poporului nostru, nevoia de a rezista mereu, cu atît mai mult azi, în aceste împrejurări nefaste ale războiului. Culoarea azurie și celestă ne trimite cu gîndul la pace, la statul suveran și traiul fără războaie. Albastrul reprezintă și dorul nostru – dorul nostru etern de pace și de bine. În galben încap toate grînele noastre coapte de soarele sudic, iar culoarea roșie exprimă și spiritul nostru de luptători pentru libertate și dreptate.

În preajma lui stăm în picioare, căci respectul pentru el ține și de respectul de sine. Avem loc, fiecare, sub acest drapel, căci el reflectă unitatea intereselor tuturor cetățenilor țării noastre.

Să ținem sus capul și flamura! Onor la Tricolor!”, a mai spus Sandu.

Reamintim că mai multe informații despre simbolurile naționale ale Republicii Moldova și simbolurile Moldovei istorice pot fi găsite pe site-ul moldovenii.md, compartimentul ISTORIA.

0
0
0
0
1

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?